Update: Decizie în cazul lui Radu Mazăre privind eliberarea condiționată

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, așteaptă, miercuri,  o decizie a magistraților Judecătoriei Sectorului 4 privind eliberarea condiționată.

Update:

Judecătoria Sectorului 4 a respins miercuri cererea de liberare condiţionată formulată Radu Mazăre, fostul primar din Costanța potrivit minutei de ședință. Decizia poate fi contestată în trei zile. Dacă va rămâne definitivă, Radu Mazăre va putea face o nouă cerere de eliberare condiționată din penitenciar peste 9 luni.

Știrea inițială:

Condamnat la o pedeapsă de 9 ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris, acesta a fost trimis în judecată în 10 decembrie 2015, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese.

Primul termen în dosar a fost în 19 martie, iar în 9 aprilie, pronunţarea a fost amânată pentru 17 aprilie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel