PSD-ALDE au semnat un regulament al coaliției

Tudor Curtifan / 06 feb 2017 / 16:24 Salveaza PDF Comentarii

ALDE a semnat luni cu PSD un regulament al coaliției de guvernare, a anunțat, la Palatul Parlamentului, copreședintele ALDE Daniel Constantin.

"Am avut o discuție cu dl Dragnea și cu dl Tăriceanu pe marginea nu a unui protocol, ci pe marginea unui regulament al coaliției de guvernare. Eu și o parte dintre colegii mei din ALDE am simțit nevoia să avem așternut pe o hârtie un regulament în care să spunem foarte clar cum se întâlnește coaliția de guvernare, din cine este formată, cum se iau deciziile, cine semnează procesele verbale pe baza cărora acționăm la nivelul Legislativului și la nivelul actului de guvernare. Am agreat toate aceste aspecte, nu există niciun fel de discuție contradictorie, este un lucru discutat de foarte mult timp și pe care nu l-am pus până acum în aplicare și cred că, din acest motiv, au apărut și situații în care nu ne-am reunit poate la timp, nu am discutat poate la timp anumite aspecte, fără să particularizez o situație sau alta", a declarat Daniel Constantin, scrie Agerpres.

Întrebat dacă premierul poate demite un ministru fără acordul coaliției, Daniel Constantin a precizat că șeful Executivului are acest prerogativ, dar a menționat că nu s-a întâmplat până acum așa ceva fără acordul coaliției.

"Sigur că premierul are un statut special, este prerogativa domniei sale, poate să facă acest lucru, dar până acum nu s-a întâmplat, de fiecare dată premierul a discutat în coaliție toate lucrurile — vorbesc și de trecut și de prezent — câteodată a fost nevoie de un acord, câteodată a prezentat decizia pe care domnia sa a luat-o", a spus deputatul ALDE.

Reglumanetul, agreat de Dragnea și Tăriceanu

Potrivit acestuia, documentul a fost agreat și de ceilalți lideri ai coaliției — Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

"Cred că este bine că avem un astfel de regulament. Întotdeauna, și în interiorul partidului nostru, și în interiorul probabil al PSD, este loc de comunicare mai bună și în relația cu cetățenii. Cred că asta e foarte important de spus. (...) De cele mai multe ori coalițiile au funcționat când toate aceste lucruri au fost bine puse la punct, scrise, când n-a fost loc de interpretări. Acum am pus pe hârtie și toate lucrurile sunt foarte clare. (...) Cred că nu mai trebuie să ne uităm în urmă", a adăugat Daniel Constantin.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24