Protest 15 martie, #ȘÎEU. Val Vâlcu: Să nu fie ipocriţi. Am protejat Ciuboţica Cucului

Jurnalistul Val Vâlcu critică atitudinea unor români care susţin demersul afaceristului Ștefan Mandachi, dar care s-au opus proiectului Roşia Montana, din cauza poluării. Bărbatul a asfaltat un metru de autostradă în Molodva.

Omul de afaceri a anunţat că, pe 15 martie, începând cu ora 15:00, își întrerupe activitatea timp de 15 minute în întregul lanţ de restaurante pe care îl deţine, în semn de protest faţă de lipsa autostrăzilor din Moldova şi din întreaga ţară. Totodată, el i-a provocat şi pe alţi oameni de afaceri din ţară să-i urmeze exemplul.

"Există un segment din România, o zonă electorală importantă, odată ce a avut câştig de cauză, care pe teme de ecologie s-a opus industrializării, s-a opus proiectului Roşia Montana, indiferent de argumente, date ştiinţifice, de impact economic. A spus "nu domnule pentru că poluează". Autostrăzile poluează. Oamenii care s-au opus proiectului Roşia Montana ar putea să se opună. La Roşia Montana ar fost construit un baraj, o investiţie de un miliard de dolari. Veneau în România utilaje de construcţie, câştigau firmele, mergea frumos pe orizontală. După ce terminau barajul, ce făceau cu acele excavatoare, buldozere? Se duceau şi obţineau preţuri mai bune cei care doreau autostrăzi. Dar am dorit să protejăm Ciuboţica Cucului. Nu ne-a interesat proiectul", a spus Val Vâlcu în emisiunea "100 de minute", de la Antena 3.

"Să nu fie ipocriţi "

"Mă întrebam dacă sunt ipocriţi cei care se opuneau Roşia Montana, pe motiv de poluare. Eu am susţinut şi Roşia Montana, susţin şi autostrăzile, dacă este cazul. În afară de faptul că plătesc impozite, nu ştiu ce să fac. O să-mi pun şi un steag, să îl scot pe geamul maşinii. Orice trebuie. Sunt de acord că ne trebuie autostrăzi, dar să nu fie ipocriţi cei care respingeau industrializarea. Voiau să stea în hamac la umbra unui nuc bătrân. Azi e 15 martie. De obicei, 15 martie era cu Ziua Ungariei, Ziua Maghiarilor, cu "de ce au afișat în Târgul Secuiesc steagul". Uite că aștia, cu protestul, au închis discuția", a mai spus jurnalistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel