PROTEST 15 mai. Dide, luat pe sus: M-a băgat într-o cameră și m-a lovit. Am FILMAT

Cristian Mihai Dide a fost la protestul organizat, vineri, în Piața Victoriei, în prima zi de stare de alertă.

Protestatarul a spus că a fost bătut la Poliție.

”Toate bune și frumoase până apar aceiași polițiști ce m-au încătușat și în 2018, la SpotLight. De această dată vin însoțiți de un comisar (am aflat ulterior de la Evelina Morar). Urmează discuția celebră, vrei actul meu de identitate, arată-mi insigna, nici unul dintre ei nu o avea în piept, la secție mi s-a spus că nu este nevoie de insignă atât timp cât are pistol. Respectivul comisar se poate observa că este în hanorac.

în fine, sunt încătușat cu mâinile la spate, aruncat într-o mașină apoi raliu până la secția 1. Pe drum am fost lovit la cap de mânerul metalic amplasat deasupra ușii, și am sângerat.


După vreo oră jumătate de stat pe hol, încătușat, deshidratat, pentru că am cerut apă și nu mi s-a dat deoarece nu au pahare, nu mi s-au acordat nici îngrijiri medicale, cu o groază de drepturi încălcate, apare și domnul comisar, tot în trening.


Cere să fiu dus într-un birou și să nu mă mai țină pe hol. Când să intrăm în birou îmi spune să mă opresc, se uită să vadă dacă există camere de înregistrare video, ia un scaun, întoarce camera, coboară de pe scaun și mă lovește de 3 ori de tocul ușii, după care îi cere colegului care mă încătușase și în 2018, să îmi scoată cătușele.


Aceștia sunt eroii voștri din linia întâi. Ghinion comisare, am filmat camera întoarsă”, a povestit Cristian Mihai Dide.

El spune că motivul pentru care s-a ajuns este că a proiectat mesaje injurioase la adresa lui Vela și Arafat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel