Codrin Ștefănescu spune că mitingul Diasporei a fost deturnat de grupuri bine organizate. El precizează că imaginile de ieri seară cu Bucureștiul în flăcări au fost îngrozitoare.
"O manifestație civică organizată de niște români din Diaspora a fost deturnată de niște grupuri bine constituite și transformată într-una violentă, fără precedent. Sunt siderat. Am văzut la televizor Bucureștiul în flăcări. Eu cer următorilor oameni să-și asume o parte din răspundere: lui Iohannis, pentru comunicatul pe care l-a dat vis-a-vis de jandarmerie, lui Orban care a incitat la participarea agresivă la acest miting, lui Barna și lui Cioloș, care au acționat în interesul lor de a obține cât mai multe voturi. Am observat cu toții că în bătălia pentru scaunul de la Cotroceni nu mai există nici limite, nici scrupule, nici umanitate, nici românism. Este o ferocitate și o totală lipsă de scrupule. Violențele și bestialitate cu care a fost bătută acea femeie jandarm... Aceste lucruri cu siguranță vor fi rezolvate de persoanele îndreptățite. Au fotografii, filme și vor fi trași la răspundere cei care au făcut acel lucru. Ne-am îngrozit cu toții," a spus Codrin Ștefănescu la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu