Procuror-șef DNA. Lazăr, mesaj pentru toți șefii de parchete

Augustin Lazăr
Augustin Lazăr

Procurorul general Augustin Lazăr a adresat o invitație astăzi șefilor de parchete de pe lângă curțile de apel, dar și celorlalți procurori cu experiență managerială. 

Augustin Lazăr îi invită să participe la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru conducerea DNA.

"Referitor la procedura aflată în curs privind selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adresează invitaţia procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, precum şi celorlalţi procurori cu experienţă managerială din cadrul Ministerului Public de a participa la procedura iniţiată de Ministerul Justiţiei. Totodată, procurorul general îţi reafirmă încrederea în responsabilitatea şi profesionalismul procurorilor cu experienţă managerială, mulţi dintre aceştia fiind beneficiarii direcţi ai proiectului lansat anul trecut de PÎCCJ vizând respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în faza de urmărire penală, precum şi a reducerii numărului de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului", se arată într-un comunicat al Parchetului General. 

Ministerul Justiţiei începe, astăzi, o nouă selecţie pentru propunerea de numire în funcţia vacantă de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel