EXCLUSIV  Probleme pentru agricultori. Daniel Alexandru, efecte asupra culturilor din România

Agricultură
Agricultură

Daniel Alexandru, șeful laboratorului Agrometeorologie din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DCNews, și despre problemele cu care se confruntă agricultorii.

„Agricultorii au deja niște probleme în ceea ce privește anul agricol care a început în septembrie 2018. A fost o perioadă de peste două luni fără precipitații, lucru care a pus probleme perioadei de semănat. Conform informațiilor pe care le-am aflat de la Ministerul Agriculturii, există, într-adevăr, o suprafață mare în care trebuia să se semene grâu și nu a fost posibil din cauza umidității. Dacă stăm și analizăm evoluția din punct de vedere al precipitațiilor și temperaturilor, am avut o vară atipică: două luni de precipitații în cantități mari la nivelul întregii țări. După această perioadă din iunie și iulie, a urmat secetă de la jumătatea lunii august până spre sfârșitul lunii octombrie. Lucru care a împiedicat debutul anului agricol cu semănatul, dezvoltarea primelor faze ale culturilor care se semănau, grâu, orz. Sperăm ca, odată cu venirea primăverii, deci în debutul lunii martie, să se parcurgă pașii necesari încât fermierii să nu aibă probleme în ceea ce privește producția”, a declarat Daniel Alexandru la DCNews.

„Deja grâul are probleme, pentru că a început cu o lipsă de umiditate în sol. Apariția unui fenomen de tip iarnă târzie – au mai fost ani în care am avut zăpadă de scurt timp și în luna aprilie – poate avea efect asupra culturilor", a spus Daniel Alexandru.

Acesta a adăugat: „Spre sfârșitul lunii februarie, dacă vremea va ține cu fermierii și, după cum pare, se prevede o perioadă foarte bună, vor debuta semănatul culturilor, vorbim de mazăre, lucernă. În ceea ce privește culturile de primăvară, vorbim aici de porumb, florea-soarelui, acestea vor începe din martie-aprilie".

„Există, totuși, o serie de tehnologii prin care fiecare agricultor știe cum să-și protejeze cultura, în cazul apariției, să spunem, unui îngheț mai târziu", a precizat specialistul.

VEZI ȘI: EXCLUSIV ANM, atenționare februarie 2019. Un specialist explică ce se va întâmpla în țară


Răspunsul complet, mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel