Iohannis refuz miniștri. Prima reacție din PSD: Îi vom demonstra! Va fi obligat!

Ema Apostu / 23 apr 2019 / 17:54 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Klaus Iohannis a respins propunerile pentru noii miniștri la Fonduri Europene, Românii de Pretutindeni și Justiție. Prima reacție din PSD.

"Avem cele trei demisii și, la un moment dat, aceste trei persoane vor pleca, însă cele trei propuneri care au fost făcute pentru a înlocui miniștrii sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcția de ministru și nu accept această remaniere așa cum mi-a fost propusă", a spus Klaus Iohannis.

Florin Iordache a făcut primele declarații după decizia comunicată de președinte.

"Înțeleg că s-a modoficat Constituția și există un drept de veto al președintelui de a alege. Trebuia să ia act de demisii şi putea să hotărască, pe condiţii de legalitate, dacă unul din cei trei colegi ai mei nu îndeplinește condiţiile prevăzute în legea răspunderii ministeriale. Cred că decizia partidului o vom hotărî împreună şi cu colegii de coaliţie. Cred că cea mai rapidă soluţie în acest moment este cea a restructurării. În acest fel, îi vom demonstra preşedintelui cât şi opoziţiei că avem o majoritate consolidată. Pentru restructurare, ne trebuie 233 de voturi. Din câte ştiu eu, coaliţia are peste 240 de voturi în acest moment şi, în condiţiile în care Viorica Dăncilă va veni în Parlament cu formula de restructurare a cabinetului, preşedintele nu va putea să ia act decât de această decizie a Parlamentului", a spus Florin Iordache.

Modificări Cod penal

 

"Eu vă spun şi să rămână pe bandă.... Până pleacă Parlamentul în vacanţă, indiferent cât va tergiversa preşedintele sau opoziţia, cele două coduri cu articolele declarate constituţionale vor fi promulgate. Președintele va fi obligat!", a declarat Florin Iordache.

 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25