Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Preţul aurului EXPLODEAZĂ! Nivel RECORD

Preţul aurului a crescut semnificativ luni, investitorii fiind din ce în ce mai interesaţi de metalul galben, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) va încetini ritmul redresării economiei mondiale, şi al tensiunilor geopolitice dintre SUA şi China, transmit DPA şi Reuters.

Creşterea infecţiilor în SUA şi în alte regiuni a afectat speranţele pentru o redresare economică rapidă şi a redus apetitul investitorilor pentru activele riscante. De asemenea, tensiunile geopolitice sprijină creşterea preţului aurului, perceput ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini.

Pe piaţa spot uncia de aur a urcat luni dimineaţa cu 1%, la nivelul record de 1.929,90 dolari, depăşind vârful atins în septembrie 2011. De asemenea, metalul galben este sprijinit de măsurile agresive de relaxare monetară adoptate de multe bănci din întreaga lume, de când pandemia a dus la recesiunea economiei globale.

Unii investitori se tem că aceste măsuri de politică monetară ar putea duce în cele din urmă la inflaţie. Drapelul american a fost coborât luni dimineaţa de pe consulatul Statelor Unite din Chengdu, la trei zile după ce a fost închis de Beijing, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea chineză.

Guvernul chinez a ordonat vineri închiderea acestei reprezentanţe diplomatice, ca represalii la o măsură similară luată împotriva consulatului chinez din Houston de către administraţia Trump, pe fondul unor acuzaţii de spionaj reciproce ca în timpul Războiului Rece. Pe fondul creşterii tensiunii diplomatice în jurul coronavirusului şi Hong Kongului, Washingtonul şi-a justificat decizia afirmând că consulatul chinez din Houston era 'o placă turnantă pentru spionaj şi furt de proprietate intelectuală'.

Înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea băncilor private recomandau clienţilor lor să păstreze doar o mică parte din avuţia lor sub formă de aur. În prezent, unii dintre aceşti consilieri direcţionează până la 10% din portofoliile clienţilor lor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligaţiunile guvernamentale. În aceste condiţii, să deţii aur este mai atractiv, chiar dacă deţinerea de aur nu aduce venit, potrivit Agepres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy