Preşedintele Partidului Laburist din Noua Zeelandă, Nigel Haworth, a demisionat din cauza modului în care a gestionat acuzaţii de atac sexual

Preşedintele Partidului Laburist din Noua Zeelandă, din care face parte şi prim-ministrul Jacinda Ardern, a demisionat miercuri din cauza modului în care formaţiunea a gestionat un presupus caz de atac sexual din partea unui membru al partidului asupra unei tinere voluntare în 2018, transmite dpa.

Jacinda Ardern a acceptat demisia preşedintelui Partidului Laburist, Nigel Haworth. 'În ultimele 48 de ore, am citit rapoarte incredibil de tulburătoare despre un presupus asalt sexual implicând membri ai Partidului Laburist', a declarat şefa guvernului, într-un comunicat. Luni, Jacinda Ardern a declarat că a aflat din presă despre declaraţiile unei tinere voluntare de 19 ani că a fost atacată sexual în locuinţa unui membru al conducerii laburiste în timpul unei întruniri pentru discutarea unor probleme de partid, la începutul lui 2018. Site-ul local de ştiri The Spinoff a publicat un articol ce conţinea o descriere amănunţită a unui presupus asalt sexual şi acuzaţii că Nigel Haworth nu a luată măsuri, deşi acuzaţiile îi fuseseră aduse la cunoştinţă.

Comisia de anchetă a partidului a analizat mai multe plângeri oficiale care îl vizau pe bărbat, dar a decis în luna iulie că nu se impunea nicio acţiune disciplinară. Nigel Haworth a insistat că nici el şi nici comisia nu fuseseră informaţi despre plângerile de atac sexual, dar e-mail-uri scurse către presă au părut să-l contrazică. 'Am discutat corespondenţa cu preşedintele Partidului Laburist în această dimineaţă. În timp ce el îşi menţine declaraţiile făcute pe acest subiect, eu cred că au fost făcute greşeli', a precizat Jacinda Ardern în acelaşi comunicat. Ea le-a prezentat scuze reclamantelor şi a promis o anchetă judiciară cu privire la modul în care partidul său a răspuns acuzaţiilor de asalt şi comportament sexual nepotrivit. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel