Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, critici către UE de la Budapesta

Benjamin Netanyahu
Benjamin Netanyahu

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a criticat drastic Uniunea Europeană într-o serie de remarci făcute lângă un microfon rămas deschis și care au fost auzite de ziariști, relatează miercuri media israeliene citate de DPA, scrie Agerpres.

"Uniunea Europeană este singura organizație care își stabilește relațiile cu Israelul ... pe condiții politice. Singura! Nimeni nu procedează așa", a spus Netanyahu, potrivit publicațiilor Haaretz, Jerusalem Post și Ynet.

"E o nebunie. E chiar o nebunie", este citat premierul israelian ca afirmând în timpul vizitei sale la Budapesta, la o întâlnire cu ușile închise cu omologii săi ungar, polonez, ceh și slovac.

Benjamin Netanyahu s-a referit la proiecte tehnologice comune UE-Israel pe care Bruxellesul le condiționează de reluarea de către Israel a tratativelor de pace cu palestinienii, a explicat Ynet. El a făcut apel cu acest prilej la puterile regionale să determine UE să pună capăt subminării Israelului.

"Nu are nicio logică. Subminând Israelul, UE își subminează securitatea", ar mai fi spus Netanyahu, conform surselor citate.

Gazda reuniunii, premierul ungar Viktor Orban, al cărui stil autoritar de guvernare este intens criticat de Bruxelles, este auzit remarcând în acest context că "UE instituie condiții și celor care se află deja în interiorul Uniunii, nu doar țărilor din exterior".

"Europa trebuie să decidă dacă vrea să trăiască și să prospere sau să se destrame și să dispară", conchide Benjamin Netanyahu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel