€ 5.0978
|
$ 4.4169
|
Curs valutar: € 5.0978
|
$ 4.4169
 

Predoiu, întâlnire cu Herman van Rompuy. Ce a aflat prezidențiabilul

Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, povestește că s-a întâlnit weekend-ul trecut cu președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, în urma întrevederii descoperind că oficialul european este foarte bine informat cu privire la ce se întâmplă în România.

Cătălin Predoiu a participat la World Economic Forum de la Monte Carlo, acolo unde a avut ocazia să discute cu olandezul de la vârful Consiliului European.

"Era perfect informat de ce se întâmplă în România. Dânsul a abordat subiectul, dar foarte sintetic. Această reuniune nu avea ca obiectiv România şi nu s-a discutat despre situaţia din România. Altceva a ieşit în evidenţă cu tărie: diferenţa de agendă între ce se discută la nivel european şi ce probleme îşi pun liderii politici", a afirmat Predoiu, luni seara, la Digi24.

El a punctat că agenda internă a României este ruptă de cea europeană, iar asta va costa România. "Și Ponta, și Antonescu, prin ce fac, nu știu dacă își dau seama, dar ei decuplează încet agenda noastră de agenda europeană. Asta înseamnă bani, fonduri europene, locuri de muncă", a adăugat prezidențiabilul democrat-liberal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Paștele Catolic ar trebui să fie în aceeași zi cu Paștele Ortodox?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close