Predoiu se plânge că PDL este supus unui război psihologic

Cătălin Predoiu consideră că PDL este supus unui "război psihologic dus cu prezentarea de sondaje false" de către celelalte formațiuni politice înscrise în alegerile europarlamentare.

"Acest fapt, deși necinstit, nu ne îngrijorează. Structurile noastre sunt puternice în prezent. Partidul este mobilizat. Veți vedea că pe 26 mai, în mod consacrat, PDL va fi principalul partid de dreapta pe scena politică românească", a afimat prim-vicepreședintele PDL, într-o conferință de presă desfășurată, duminică, la Păunești.

VEZI ȘI: Predoiu, atac la Antonescu: Nu mai e de dreapta de mult

Predoiu a subliniat faptul că PDL va înregistra în scrutinul europarlamentar din 25 mai un scor care va depăși chiar 19 la sută, creditat de un sondaj realizat înaintea campaniei electorale de Partidul Popular European, din familia căruia face parte și care avea tot interesul să știe cu exactitate pe ce se poate baza în viitor.

"Era 19 la sută, dar tendința era de creștere. Deci dacă noi am abordat campania în creștere nu pot decât să mă aștept la mai sus de 19 la sută", a precizat prim-vicepreședintele PDL, conform Agerpres.

Întrebat dacă va renunța la a mai fi candidatul PDL la prezidențiale dacă partidul nu va obține rezultatele propuse în alegerile europarlamentare, Cătălin Predoiu a spus că "nu este o chestiune în care dispui după propria opțiune, luată după bunul plac ori circumstanțe arbitrare, așa cum se arată dispus Crin Antonescu".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel