Alexe (PNL Iaşi): PSD are obligaţia să ţină cont de voinţa poporului

alegeri europarlamentare
alegeri europarlamentare

Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Costel Alexe, a declarat duminică seara, după rezultatele exit-poll, că PSD are obligaţia să ţină cont de voinţa alegătorilor şi să coreleze agenda guvernului cu cea a poporului. 

"Asemenea ultimilor ani, rămân dedicat proiectelor Iaşului, rămân ancorat în viaţa celui mai mare judeţ din România, căci cred cu tărie că doar din mijlocul oamenilor poţi veni cu soluţii concrete pentru oamenii pe care îi reprezinţi. Mă bucur că România a spus 'stop' corupţiei, mă bucur că ieşenii au contribuit masiv la moţiunea populară împotriva celei mai toxice guvernări. După trei ani de haos şi destabilizare în sistemul juridic, cu grave consecinţe economice şi diplomatice, PSD are obligaţia să ţină cont de voinţa poporului şi să coreleze agenda guvernului cu agenda poporului. Moldova nu este pierdută, Iaşul şi Moldova nu sunt PSD - iste şi astăzi Maricel Popa (liderul PSD Iaşi -n.r) şi toţi cei care au trădat interesele judeţului au decontat politic slugărnicia şi obedienţa. Astăzi ieşenii au spus ' ajunge' corupţiei, lenei, imposturii şi demagogiei. Cine nu slujeşte comunitatea şi interesele cetăţenilor va fi trimis la lada de gunoi a istoriei", a declarat Costel Alexe.

Duminică seara, în judeţul Iaşi prezenţa la vot a fost, conform BEC, de 43,75%. În cursul zilei de duminică şi-au exprimat dreptul constituţional 339.066 persoane, din care 285.089 pe liste permanente, iar 52.769 pe liste suplimentare. Cei mai mulţi dintre electori şi-au exprimat votul la Colegiul Naţional Costache Negruzzi, unde a fost înregistrată o prezenţă de 130%, mulţi dintre votanţi fiind înscrişi pe liste suplimentare.

Cea mai mică prezenţă, 1,32 la sută, a fost la secţia de votare 550 din Şcoala Gimnazială Moşna, unde au venit la urne doar 20 din cele 1.342 persoane înscrise pe listă. La închiderea urnelor de vot, în jurul orei 21,00, la mai multe secţii de votare sute de persoane aflate la cozi au rămas pe dinafară. În timpul zilei, în judeţul Iaşi nu au fost semnalate incidente majore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel