Populaţia Chinei a scăzut în 2022, potrivit unui organism oficial, pentru prima dată în ultimii 60 de ani, notează AFP.
În cursul anului 2022 au fost înregistrate 9,56 milioane de naşteri, care nu au compensat cele 10,41 milioane de decese, a anunţat Biroul naţional de statistică (BNS) într-un raport.
Astfel, populaţia Chinei a scăzut cu aproximativ 850.000 de persoane în 2022. Această diminuare ar trebui să fie de durată, pe parcursul a mai multor decenii, potrivit multor demografi, ceea ce va avea consecinţe semnificative asupra economiei, societăţii şi sistemului de pensii.
Această scădere a populaţiei este o premieră din 1960-1961, când, în urma unei foamete, care a început în 1959, a făcut zeci de milioane de morţi, în special în urma unor erori în politica economică a 'Marelui salt înainte'. Această descreştere din 2022 se explică în special prin costul vieţii care a crescut brusc, prin nivelul de educaţie mai înalt al femeilor care întârzie sarcinile sau chiar prin lipsa dorinţei generaţiilor tinere de a avea un copil.
Rata fertilităţii a coborât la 1,15 copii per femeie în 2021 - mult sub nivelul de înlocuire (2,1). Împreună cu îmbătrânirea, scăderea populaţiei, în special a numărului de persoane care lucrează, ar trebui să aibă repercusiuni profunde asupra economiei chineze timp de câteva decenii, potrivit Agerpres.
Costul forţei de muncă este de aşteptat să crească, reducând competitivitatea forţei de muncă chineze, iar presiunea asupra populaţiei active pentru a avea grijă de persoanele în vârstă va creşte foarte semnificativ. Numeroase autorităţi locale au lansat deja măsuri pentru a încuraja cuplurile să procreeze.
Metropola Shenzhen (sud) a oferit prime la naştere de până la 10.000 de yuani (1.370 de euro) şi alocaţii plătite până când copilul împlineşte trei ani. Provincia Shandong (est) acordă 158 de zile de concediu de maternitate (cu 60 mai mult decât norma naţională), de la primul copil. China ar putea avea doar 587 de milioane de locuitori în 2100, potrivit celor mai pesimiste proiecţii ale unui studiu al Academiei de Ştiinţe Sociale din Shanghai, actualizat anul trecut şi ale cărui date au fost transmise AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu