PNL, program politic europarlamentare. Ludovic Orban, discurs complet

Mihai Ciobanu / 13 mai 2019 / 23:00 Salveaza PDF Comentarii
Ludovic Orban
Descriere foto: Ludovic Orban

Discursul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, la finalul evenimentului de prezentare a Programului Politic al PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019

Domnul Jianu, am prezentat un program, era normal să vă prezentăm pe scurt programul. Ştiţi foarte bine că de fiecare dată când aţi vrut să discutaţi cu mine, am fost prezent şi v-am lăsat pe dumneavoastră să spuneţi şi de multe ori am şi făcut ce ne-aţi spus. Vă aduc aminte proiectul de lege anti-birocraţie, care pleacă de la dumneavoastră şi care a fost înaintat de Florin Cîţu, sprijinit de grupul Partidului Naţional Liberal.

Totdeauna ascultăm mediul de afaceri şi ştiţi foarte bine lucrul acesta, că nu o spun demagogic, ca să obţin voturi, ci o spun pentru că izvorul dezvoltării, sursa dezvoltării sunt iniţiativele individuale în domeniul economic, ca şi în alte domenii, ale unor oameni care au curaj, care îşi asumă riscuri, care îşi asumă răspunderi şi pot să facă, aşa cum am văzut de exemplu la Titu, dintr-un câmp pe care nu exista nimic, să facă fabrici cu investiţii de peste 50 de milioane şi care au peste o mie de angajaţi şi care sunt nişte parteneri pentru nişte companii foarte serioase.

"Nu există altă sursă de dezvoltare decât iniţiativa individuală"

 

România antreprenorială despre care s-a vorbit şi am să-i răspund colegului care mi-a vorbit despre tineret. Cel mai mare serviciu pe care vi-l putem face vouă, tinerilor, este să vă asigurăm o educaţie antreprenorială, o educaţie în care să nu fiţi îndopaţi ca gâştele cu informaţii, cu un transfer de cunoştinţe din partea unei autorităţi către nişte ascultători ci să vă dezvoltăm parametrii inteligenţei, care înseamnă asociativitate, capacitate de analiză şi sinteză, să dezvoltăm din punct de vedere caracterial, să construim personalităţi şi mai ales să-i pregătim pe oameni, pentru că viaţa este o competiţie, nicidecum un loc unde cineva te ţine în braţe şi îţi oferă un loc în care să trăieşti bine.

Nu poţi să fii mai bun, să câştigi mai bine , dacă nu evoluezi, dacă nu înveţi, dacă nu te adaptezi la modificările din ce în ce mai rapide şi dacă nu ai capacitatea de a fi mai bun în domeniul pe care îl practici.

"Legea prevenţiei este dată la mişto"


Am să-i răspund domnului Dragoş Anastasiu care s-a referit, într-adevăr, la reglementări care nici nouă nu ne plac, vă spun foarte sincer. Să dai amenzi pe cifra de afaceri este, de fapt, o modalitate de a închide firma atunci când nu-ţi convine concurenţa. Practica asta este folosită şi de cei care guvernează astăzi, vedeţi foarte bine că şi ei vin cu aceleaşi poveşti, cu amenzi pe cifra de afaceri.

Legea prevenţiei este dată la mişto, că în realitate nu se aplică legea prevenţiei. În realitate, controalele tabără peste orice fel de investitor, în special investitorii români şi nu cu dorinţa de a-i ajuta şi de a-i îndrepta şi de a le corecta comportamentul, să spun, incorect în piaţă, ci cu dorinţa de a colecta altceva decât venituri la bugetul statului. Ştim foarte bine aceste practici şi vă garantez că din punctul nostru de vedere, nicio instituţie a statului nu are dreptul să controleze o firmă care funcţionează normal pe piaţă, asupra căreia nu există plângeri serioase, care îşi plăteşte taxele şi impozitele la termen, nu au ce să caute la firmele respective, pentru că dacă e să găseşti ceva, cu hăţişul legislativ care există în România, la care mai adăugăm şi hăţişul de reglementări europene, la care mai adăugăm şi hăţişul de hotărâri de Consiliu local sau dispoziţii de primar, aproape nicio firmă din România nu poate să respecte strict legea. Imposibil să nu găseşti mici lucruri care nu funcţionează.

În ceea ce priveşte standardele, ştim foarte bine că se manifestă la nivelul Uniunii Europene această tendinţă, anume a statelor puternice care au mult mai multă experienţă, care au businessurile din diferite domenii evoluate şi la care e foarte greu să te opui. De aceea am spus că sunt reglementări la nivel european care nu avantajează România. Ca să poţi să împiedici adoptarea unor astfel de reglementări trebuie să ai capacitatea de a coaliza în jurul tău interese similare, care să poată să ducă la o majoritate în Parlamentul European, care vă spun sincer, singurul loc în care poţi să opreşti cu adevărat o reglementare care să conţină elemente implicite sau explicite discriminatorii între diferitele categorii de companii din diferite domenii, este Parlamentul European. Să nu credeţi că în Consiliul European există vreo şansă sau la nivelul Comisiei Europene, decât dacă în mod excepţional e un Comisar care te reprezintă pe tine, pe domeniul respectiv.

Precizare despre susţinerea exporturilor



În ceea ce priveşte industria petrochimică. Noi ne-am referit la ce mai exista în viaţă. Deci este o reglementare care vrea să stabilească un conţinut maxim de cadmiu în fertilizanţi, care dacă ar fi fost adoptată în forma iniţială închideam şi Azomureş şi ce mai funcţionează. Punerea pe butuci a industriei petrochimice a fost anterioară, asta nu înseamnă că nu poate fi relansată producţia în domeniul respectiv în condiţii de competitivitate pe piaţă.

În ceea ce priveşte chestiunile de susţinere a exporturilor. În primul rând, vreau să spun un lucru. Noi trebuie să asigurăm condiţii de acces pe piaţa românească pentru producătorii români în multe domenii şi, în mod evident, să susţinem expansiunea regională şi dezvoltarea pe piaţa europeană a tuturor producătorilor care pot fi competitivi şi care au produse cu care pot concura la nivel european. Lucrul asta se poate realiza şi ştiţi foarte bine că există pârghii prin care se realizează.

Aderarea la zona euro



În privinţa aderării la zona euro sunt cinci criterii care trebuie respectate. La momentul la care ăştia au venit la putere noi îndeplineam trei criterii şi jumătate. Astăzi numai îndeplinim niciun criteriu de aderare la zona euro şi în continuare exportatorii, după opinia mea, sunt dezavantajaţi pentru că cursul de schimb nu reflectă realitatea din economie.

Atunci când ai un deficit comercial de 15 miliarde de euro, adică diferenţă, importuri mai mari decât exporturile cu 15 miliarde, e clar că e o bubă în materie de curs. Atunci când ai o serie de alţi indicatori economici care îţi spun că orice fel de intervenţie artificială în evoluţia relaţiei dintre euro şi leu dezavantajează economia românească, în mod clar trebuie să te ghidezi pe nişte lucruri care nu depind numai de europarlamentari, ci de Guvern, de Guvernul naţional şi de măsurile normale pe care trebuie să le ia un astfel de Guvern.

Aderarea la zona euro ne-o asumăm, v-am spus, în condiţiile în care vom lua guvernarea, iar aderarea presupune restabilirea echilibrelor economice, îndeplinirea condiţiilor. O economie competitivă, o economie care într-adevăr să se bizuie pe o creştere sănătoasă, nu pe creştere pe hârtie, prin stimularea cererii în mod artificial prin creşterea veniturilor în sectorul public şi a altor categorii de ajutoare sociale, pensii care sunt plătite tot din bani publici şi care să-ţi facă praf echilibrele economice între cerere şi ofertă şi care să ducă la inflaţie şi la toate celelalte categorii de dezechilibre. Întreprinzătorul român are nevoie de stabilitate nu numai din punct de vedere legislativ, fiscal şi de predictibilitate, are nevoie de o economie sănătoasă cu echilibre bine puse la punct în care cu adevărat să poată să-şi facă planul de afaceri pe termen mediu şi lung.

Despre start-up-uri



Mai este o chestiune la care vreau să mă refer, la un milion de startup-uri. Resursele europene care sunt la dispoziţia întreprinzătorilor români sunt limitate, fără nici un fel de discuţii din partea Uniunii Europene, la asta mă refer. Aici a existat o tendinţă. Ştiţi foarte bine că programul Junker e accesibil şi întreprinzătorilor, numai că trebuiau să apară şi facilitatorii care să intre în programul asta, bănci sau alte categorii de facilitatori care să devină implementatori ai programului Juncker, adică să aducă resurse financiare pe care să le pună la dispoziţia investitorilor într-un sistem de cofinanţare pentru dezvoltarea diferitelor afaceri.

Nu prea s-a întâmplat lucrul acesta în România şi dacă ne uităm la utilizarea resurselor pe programul Junker, o să vedem că România este pe ultimele locuri. În ceea ce priveşte un milion de startup-uri, sună aşa generic. Şi aici cu startup-urile, decât să dau startup-uri aşa cum au dat ăştia, ca să plătesc salarii, nu plătesc ajutor social, plătesc nişte salarii pentru nişte afaceri care sunt muribunde, din start. Decât să arunc banii pe apa sâmbetei, mai bine susţin dezvoltarea companiilor care, cât de cât au o minimă viabilitate şi care ar putea să devină nişte competitori reali pe piaţa europeană. Sigur, asupra acestor lucruri o să discutăm mai în detaliu. Vreau să fiţi convinşi că reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, nu că suntem deschişi să discutăm programul acesta, oricând, mediul de afaceri are interese, are obiective, crede că poate găsi un sprijin în europarlamentarii Partidului Naţional Liberal, suntem prezenţi şi vă reprezentăm pentru că suntem europeni în România dar suntem şi români în Europa în acelaşi timp.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.83