Plângere penală Dăncilă. Codrin Ștefănescu: Demisia!

Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a reacționat după ce Ludovic Orban a depus o plângere împotriva Vioricăi Dăncilă.

"Plângerea penală depusă de preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe numele prim-ministrului Viorica Dăncilă, în mod clar şi fără echivoc reprezintă cea mai mare mizerie politică care s-a auzit vreodată în spaţiul european de când s-a înfiinţat Uniunea Europeană.

De altfel, nicăieri în lume, într-un stat democratic, nu a existat un act halucinant asemănător făcut parcă din dorinţa de a produce mari vulnerabilităţi propriei ţări. Pentru că gestul va crea şi confuzie, dar şi efecte negative pe plan economic în momentul în care presa internaţională va titra că şeful unui partid de opoziţie, pentru a-i face pe plac preşedintelui ţării, acuză premierul de înaltă trădare, uzurparea de calităţi oficiale sau divulgare de informaţii nepublice.

Mai mult decât atât chiar, începând de la investitorii stăini mai mari sau mai mici, şi sfârşind cu turiştii care îşi petrec vacanţele la noi, este posibil ca aceştia să considere că în România există o clasă politică total nesănătoasă şi cu apucături bizare, iar situaţia generală de la noi devine tot mai incertă", a spus Codrin Ștefănescu.

Demisia lui Orban

"Făcând un astfel de gest, total aberant, adevăratul trădător de ţară şi al intereselor naţionale devine chiar cel care a depus plangerea penală. Iar mizeria stalinistă din capul lui Orban aduce mari prejudicii de imagine României şi întregii naţiuni. Iar pentru asta, Ludovic Orban nu numai că trebuie să-şi dea demisia urgent din fruntea PNL, ci trebuie să dispară efectiv de pe scena politică, retrăgându-se, în cel mai bun caz, la firma din Mureş care l-a angajat pentru patru ore pe zi.

VEZI ȘI: Lovitură pentru Orban după plângerea penală. Chirieac: Lucrurile s-au închis

Concluzionând, este incredibil cât de jalnic a ajuns PNL, partid istoric, dacă permite unui astfel de personaj să îl conducă şi să aibă astfel de reacţii iresponsabile în numele său", a mai zis Codrin Ștefănescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel