Pintea: Nici şpaga nu o poţi eradica într-un an, nici medicii nu or să vină într-un an buluc în România

 Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, la Găeşti, judeţul Dâmboviţa, întrebată de întoarcerea medicilor în ţară, că în timp se va rezolva, dar "aşa cum nici şpaga nu o poţi eradica într-un an, nici medicii nu or să vină într-un an să dea buluc în România".

"Politica de resurse umane a fost în aşa fel încât am pregătit medici pentru Vest. De doi ani de zile am scos posturi la rezidenţiat pentru specialităţile deficitare, dar rezidenţiatul durează câţiva ani, iar pentru spitalele mici eu cred că lucrurile acestea vor intra în normal. La un moment dat, centrele universitare se vor suprasatura. Deja încep medicii să meargă în oraşele mici. Am vizitat spitale din oraşe mai mici şi unde erau deja veniţi medici foarte tineri", a spus ministrul Sorina Pintea.

Ministrul a adăugat că nu se poate interzice plecarea medicilor rezidenţi în străinătate.

"Din păcate, în acest moment nu putem face nimic. Este vorba de libera circulaţie a forţei de muncă. Atâta vreme cât rezidentul ia un salariu, el este liber să muncească unde are posibilitatea. Dar cred că, până la urmă, măsurile pe care le-am luat ca şi Guvern vor face ca medicii rezidenţi să nu mai plece. Am văzut în spaţiul public nişte discuţii legate de faptul că nu vin, că totuşi nu sunt atraşi de salariu. Ba da. Dar salariile au fost majorate abia în urmă cu un an. Aşa cum nici şpaga nu o poţi eradica într-un an, nici medicii nu or să vină într-un an să dea buluc în România. E nevoie de o perioadă de timp. Pe de altă parte, sunt multe cereri, chiar astăzi am discutat cu cei din centrul de resurse umane, sunt multe cereri care aşteaptă soluţionarea. Cred că aceste lucruri se vor rezolva în timp. Şi nu va trece mult timp până când vor fi rezolvate", a precizat Pintea.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat miercuri Spitalul Găeşti, unde a anunţat că unitatea medicală va fi dotată cu aparatură în valoare de aproape 3 milioane de lei, din fonduri guvername ntale. Ministrul s-a întâlnit apoi cu medici din judeţ, iar în program mai are prevăzută o conferinţă de presă la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel