Peștele fierăstrău, ''un dinozaur'' descoperit într-un râu din Australia

Peștele fierăstrău, un adevărat dinozaur în viață, va fi studiat în următorii ani de cercetărorii din Australia.

Organizaţia de Cercetare Ştiinţifică şi Industrială a Commonwealth (CSIRO) a anunţat că va realiza un studiu de cinci ani a râului Victoria din Teritoriul de Nord, Australia, în încercarea de a afla mai multe despre comportamentul şi înmulţirea peştelui fierăstrău, o specie aflată pe cale de dispariţie, relatează Xinhua.

O analiză preliminară, realizată în zona acestui curs de apă de CSIRO şi inspectorii forestieri, a dus la capturarea a douăzeci şi cinci de exemplare de peşti fierăstrău, dar şi la descoperirea primei dovezi a existenţei în această zonă a două specii de rechini de apă dulce aflaţi pe cale de dispariţie, Glyphis glyphis şi Glyphis garricki.

Peştii fierăstrău au dispărut în procent de 40% din ţările în care au fost prezenţi anterior, însă în regiunile tropicale din nordul Australiei continuă să trăiască populaţii sănătoase. Aceasta este una dintre cele mai mari specii de peşti atingând până la şapte metri lungime şi o greutate de până la o tonă.

Simţi că priveşti în timp

Este un dinozaur enorm, a declarat miercuri noapte cercetătorul CSIRO Richard Pillans pentru Australian Broadcasting Corporation (ABC). Cel mai mare pe care l-am văzut avea doar cinci metri; simţi că priveşti în timp, în urmă cu patru milioane de ani, când putea fi văzut ceva de dimensiuni similare şi cu un aspect atât de neobişnuit, cu acel fierăstrău ataşat de corp, a relatat el.

Tot ce se întâmplă în nordul Australiei reprezintă o ameninţare pentru ei... este bine că avem ocazia de a încerca să aflăm mai multe despre o specie şi sperăm că îi putem salva de la dispariţie'', a adăugat cercetătorul. Deoarece numărul exemplarelor este foarte redus, iar această specie are nevoie de 15 ani pentru a atinge maturitatea sexuală, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să efectueze până în prezent un studiu exhaustiv pe tema comportamentului reproductiv al peştilor fierăstrău.

Ar putea avea doar şase pui o dată la doi ani, sau ar putea avea doisprezece pui în fiecare an, însă nu ştim, iar acestea sunt informaţiile pe care încercăm să le aflăm cu ajutorul analizelor, a explicat Pillans.

Vezi și: Descoperire epocală: Un nou compus blochează celulele canceroase



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel