Peste 2000 de arme interzise au fost deja predate în Noua Zeelandă. Guvernul anunţă o nouă înăsprire a regimului armelor

Poliţia din Noua Zeelandă a strâns peste 2000 de arme semiautomate în 25 de acţiuni de colectare a anumitor tipuri de arme care au fost interzise de guvern după sângerosul atac de la Christchurch din martie, soldat cu 51 de morţi. Autorităţile pregătesc un regim şi mai drastic al armelor, ce prevede, între altele, crearea unui registru naţional al armelor, transmit Reuters şi dpa.

Cifrele provizorii arată că 2143 de posesori de arme de foc au participat la evenimentele de "buyback" - predarea armelor interzise în schimbul unei compensaţii - de la lansarea campaniei, la sfârşitul săptămânii trecute, a precizat ministrul neozeelandez pentru poliţie, Stuart Nash.

Au fost predate în total 2143 de arme de foc, 7827 piese şi accesorii interzise şi au fost efectuate plăţi în sumă de 6,2 milioane de dolari neozeelandezi (4,2 milioane dolari americani), se menţionează într-un comunicat al poliţiei.

Proprietarii de arme au termen până la 20 decembrie să le predea pe cele interzise după atac, care cuprind majoritatea tipurilor de puşti semiautomate, unele puşti pneumatice şi unele cartuşiere.

Autorităţile au alocat pentru acest program 208 milioane de dolari neozeelandezi (aproape 141 milioane de dolari americani).

Guvernul neozeelandez pregăteşte deja următoarea etapă de reformă a regimului armelor. Premierul Jacinda Ardern a anunţat luni că autorităţile vor înfiinţa un registru naţional al armelor de foc şi vor înăspri legislaţia privind obţinerea permiselor de portarmă şi a licenţelor de comerţ cu arme de foc.

Reforma va consfinţi prin lege că deţinerea unei arme de foc reprezintă un privilegiu, a subliniat Ardern într-o conferinţă de presă.

Cu o populaţie de puţin sub 5 milioane de locuitori şi 1,5 milioane de arme de foc, Noua Zeelandă se clasează pe locul 17 pe plan mondial la numărul de arme deţinute de civili. 

Guvernul a fost criticat în unele cercuri pentru reformele impuse. Partidul Naţional, de opoziţie, care a susţinut prima etapă de reforme, a atenţionat că noile schimbări vor presupune reglementări şi costuri suplimentare pentru cetăţenii care respectă legea.

Mulţi fermieri din Noua Zeelandă au arme pe care le folosesc să "combată" rozătoarele şi să scurteze suferinţele animalelor domestice rănite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel