Peste 100 de milioane de euro, tratamente în străinătate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat, marți, că anul trecut statul român a decontat echivalentul a peste 100 de milioane de euro pentru tratamentele peste hotare acordate românilor. Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a explicat și că urmează fie elaborate o serie de proceduri pentru a putea verifica dacă există neconcordanţe sau probleme cu privire la eliberarea formularelor S2/E112 de decontare a serviciilor medicale în străinătate care nu pot fi rezolvate în ţară.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) urmează să elaboreze o serie de proceduri pentru a putea verifica dacă există neconcordanţe sau probleme cu privire la eliberarea formularelor S2/E112 de decontare a serviciilor medicale în străinătate care nu pot fi rezolvate în ţară, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici.

Vor face controale

„Medicul este cel care întocmeşte documentaţia, documentaţia respectivă ajunge la CNAS şi vede dacă este completă şi corectă. (...) Este datoria medicului care întocmeşte documentaţia şi până la urmă este şi responsabilitatea lui în momentul în care face documentaţia să decidă dacă se poate rezolva sau nu cazul în România. (...) Este evident faptul că vor fi pornite nişte controale. Numai că atunci când vrei să faci un control şi controlul vrei să nu fie superficial, este normal să pui la punct proceduri. Procedurile respective trebuie să fie în concordanţă cu anumite libertăţi pe care le are fiecare şi care nu trebuie să fie încălcate. (...) În momentul de faţă, CNAS pune la punct o serie de proceduri pe baza cărora să se poată desfăşura controale pentru a descoperi neconcordanţele sau eventualele probleme apărute în eliberarea formularelor S2/E112", a afirmat purtătorul de cuvânt.

Cei mai mulți beneficiari, copiii

El a spus că spitalelor şi centrelor universitare li se recomandă să facă investiţii în personal şi echipamente pentru ca tot mai mulţi pacienţi români să se trateze în ţară, şi nu în străinătate.

Potrivit CNAS, în 2017 au fost emise de către casele de asigurări de sănătate 732 de formulare S2/E112, dintre care pentru copii 464.

Totodată, în perioada ianuarie - iunie 2018 au fost emise 305 formulare de acest fel.

Ce afecțiuni au fost tratate

Afecţiunile pentru care au fost eliberate formularele S2/E112 în anul 2017 sunt:

- boli ale sistemului circulator - 237,

- afecţiuni oncologice - 169,

- afecţiuni pediatrice - 107,

- ortopedice - 68,

- boli ale sistemului digestiv - 36,

- afecţiuni neurologice - 31,

- oftalmologice - 21,

- boli ale sistemului reproducător - 15,

- boli ale aparatului respirator - 10,

- boli ale rinichiului şi tractului urinar - 8,

- boli ale urechii, nasului, gurii şi gâtului - 8,

- afecţiuni hematologice - 7,

- recuperare - 7,

- afecţiuni dermatologice - 4,

- caz Colectiv - 2,

- boli endocrine de nutriţie şi metabolism - 1,

- naştere - 1.

Cele mai multe tratamente, în Germania

Situaţia formularelor S2/E112 emise de casele de asigurări de sănătate pe fiecare stat membru UE/SEE/Confederaţia Elveţiană în anul 2017 este: Germania - 319, Italia - 187, Franţa - 84, Austria - 82, Ungaria - 21, Belgia - 12, Olanda - 7, Marea Britanie - 7, Elveţia - 6, Irlanda - 3, Cehia, Grecia, Polonia, Spania - câte unul.

Situaţia plăţilor efectuate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în cursul anului 2017, către statele creditoare în funcţie de tipul documentului care a deschis dreptul la prestaţii, se prezintă după cum urmează:

- Servicii medicale acordate în perioada şederii temporare – CEASS/CIP/SED similar - 227.397.292,57 lei;

- Tratament planificat – E112/S2/SED similar - 69.583.177,14 lei;

- Servicii medicale acordate asiguraţilor cu reşedinţa pe teritoriul altui stat membru UE/SEE/Elveţia E106/E109/E121/S1/SED similar - 199.810.792,16 lei.

În total, deconturile s-au ridicat la 496.791.261,86 lei, achivalentul a circa 106,3 milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel