Cele mai citite

Percheziții la șeful Oficiului pentru Spălarea Banilor: Laurențiu Baranga și-ar fi falsificat diploma de BAC

perchezitii_96316900

Polițiștii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorii de la Parchetul General, au descins, sâmbătă dimineață, la domiciliul șefului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, din Râmnicu Vâlcea.

Anchetatorii au deschis un dosar de înșelăciune, având suspiciuni că oficialul și-a falsificat diploma de bacalaureat, depusă la dosarul de angajare.

”La dată de 10 octombrie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice-I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, efectuează o percheziție domiciliară, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Activitatea se desfășoară la domiciliul declarat al unui funcționar public, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Operațiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Persoana în cauza este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competențe.

Facem precizarea că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt, potrivit realitatea.net.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză”, anunță Poliția.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close