Pilotul Cezar Osiceanu a vorbit despre pensiile celor care lucrează în acest domeniu și a explicat diferențele față de alte categorii din societate.
„Presa națională scoate periodic marota pensiilor speciale, iar Guvernul nu se lasă nici el și mai scoate pe surse câte ceva pe tema aceasta. Se pun, ca într-o ciorbă cu de toate, toate pensiile în afara celor pentru limita de vârstă considerate, de unii, ca fiind normale!
1. De la începuturile aviației, această categorie formată din piloți, însoțitori de bord și tehnici au avut un statut special, atât ca angajați, cât și drept condiții de pensionare
2. Tot de la începuturile aviației, regimul de salarizare a fost diferit fiind cu mult peste media veniturilor considerate superioare mediei
3. În baza punctului 2, și impozitele încasate de pe urma salariilor piloților au fost cu mult peste media celor încasate de la restul categoriilor de salariați din România
4. Legea 223/2007 pentru personalul aeronavigant civil din România a venit în mod natural pentru a putea stabili criteriile clare de pensionare ale acestei categorii de angajați cu specificități unice și extrem de diferite de ale restului angajaților din România.
5. Din cauza condițiilor de muncă, a bolilor specifice dezvoltate și a riscurilor meseriei aviatorii au posibilitatea de a ieși la pensie la vârsta de minim 50 de ani, deci mai târziu decât alte categorii considerate ca fiind speciale.
1. Personalul aeronavigant este singura categorie de angajați din România care plătește CAS de 32% față de restul angajaților din România care plătesc doar 21%
2. Dacă plătesc mai mult cu 10% CAS decât restul angajaților, și veniturile lor impozitate sunt cu mult mai mari decât media veniturilor. Rezultă, în mod evident, că au contribuit și contribuie enorm la fondul de pensii al statului
3. Deși contribuția pentru pensie statul o oprește permanent, statul nu oferă dobânzi sumelor încasate și a introdus și impozitarea pensiei. Deci și aici piloții sunt net dezavantajați față de restul pensionarilor
4. Personalul aeronavigant este singura categorie de angajați din România ale căror venituri rezultate din practicarea meseriei sunt limitate printr-un act al Uniunii Europene denumit Timp de muncă și odihnă pentru zbor - Flight Time Limitations. În acest fel, piloții nu pot face mai mult de 900 de ore de zbor într-un an calendaristic și deci veniturile obținute sunt limitate
5. Deși sumele plătite pentru asigurările medicale obligatorii sunt enorme în raport cu restul majorității angajaților din România, piloții sunt tratați la fel ca orice alt cetățean, nu au niciun avantaj sau facilitați în plus, așteptând programări la analizele gratuite cu termene lungi
6. Deși au pensie de serviciu stabilită prin lege, statul a impus personalului aeronavigant și plata cotizațiilor la pilonii 2 și 3. După scandalul cu pilonul 2 de pensii de la BRD, cel al proastelor investiții făcute de aceste fonduri, ce se poate crede despre această măsură?
7. Perioada de calcul pentru stabilirea pensiei piloților este de un an, spre deosebire de alte categorii de angajați vizați de pensiile ocupaționale sau de serviciu cărora li se iau în calcul ultimele 3 sau 6 luni de activitate
8. Statul a limitat el însuși veniturile piloților de-a lungul timpului prin diverse legi, ordine și dispoziții ale organismelor sale sau ale societăților unde era acționar (Tarom de exemplu). Prin aceste măsuri fie statul s-a fentat singur (acordarea diurnelor în valută neimpozabile de exemplu), fie pilotul a fost privat de posibilitatea unei contribuții și mai mari (greva piloților de la Tarom a avut ca scop și introducerea diurnelor în salarii)
9. Legea 223/2007 pentru personalul aeronavigant civil din România are o serie de elemente de neconstituționalitate dezvoltate ca urmare a situației juridice cauzate de integrarea României în Uniunea Europeană și de completarea și modificarea cadrului juridic național. Aceste elemente de neconstituționalitate ar fi trebuit să fie cu prioritate discutate de către Curtea Constituțională, dar pentru sesizarea ei ar trebui să fie efectuate diligențele necesare.
Scăderea drastică a interesului față de meseria de pilot din rândul tinerilor, costurile mari ale școlarizării necesare pentru a deveni pilot, condițiile de muncă grele, salarizarea proastă și grevele de azi din lumea întreagă ale piloților și însoțitorilor de bord arată că nici cu pilotul automat de la bord sau cu vreun mânuitor de dronă de la sol (și el botezat pilot de către presă) avioanele nu pot zbura fără cele două categorii de personal aeronautic. Deci dacă se continuă cu aceste dezinformări și basme, s-ar putea să zburați voi în locul nostru, dragi oameni revoltați de pensiile piloților, grevele piloților, anulările și întârzierile avioanelor. Noi ne lăsăm mult timp famiile acasă și alegem să zburăm, dar adevărul trebuie zis!”, a spus pilotul Cezar Osiceanu pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News