Patru cetăţeni britanici arestaţi în China, în urma unei operaţiuni antidrog

Patru cetăţeni britanici au fost arestaţi în China, a anunţat vineri Ambasada Marii Britanii la Beijing, la câteva zile după ce autorităţile chineze au anunţat că 16 străini au fost reţinuţi într-o operaţiune împotriva drogurilor, transmit Reuters şi AFP.

Miercuri, poliţia din Xuzhou, provincia estică Jiangsu, a declarat că au fost arestate 19 persoane care aveau legături cu o şcoală locală de limbi străine, menţionând că între ele se numără şapte profesori şi nouă elevi străini, dar fără a preciza cetăţenia acestora şi fără a da detalii despre motive.

Societatea Education First, cu sediul în Elveţia şi care se ocupă între altele cu predarea de limbi străine în China, a confirmat săptămâna aceasta existenţa unei afaceri legate de droguri într-o şcoală de-a sa din Xuzhou, notează AFP.

În China, consumul de stupefiante poate antrena pedepse drastice cu închisoare, iar traficul de droguri este pasibil de pedeapsa cu moartea.

O purtătoare de cuvânt a ambasadei britanice a confirmat arestarea celor patru britanici, dar nu a confirmat explicit că reţinerea lor are legătură cu drogurile.

Reuters aminteşte că arestările au loc în contextul în care relaţiile dintre Beijing şi Londra s-au deteriorat în ultimele luni, pe fondul apelurilor unor oficiali britanici ca autorităţile chineze să-şi respecte angajamentele faţă de fosta colonie britanică Hong Kong, unde au loc manifestaţii pro-democraţie. 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22