Paști, din nou, în mai. Controverse cu IPS Teodosie: Să iasă din minte celor care spun că am făcut invenție

Arhiepiscopia Tomisului a decis să ofere, în noaptea de 26 spre 27 mai, credincioșilor Lumină, ca în noaptea Învierii.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, explică decizia de a oferi credincioșilor, în miercurea Odovaniei Paștilor, Lumina Învierii.

„Mulți își dau cu părerea, fără să știe de ce am spus că vom înnoi Praznicul Învierii Domnului miercuri. Așa este rânduiala Bisericii, nu este alta. Se repetă slujba de la Paști, cu ocolirea Sf. Mese, cu stihurile... deci nu este o invenție a mea, așa este rânduiala.

Ați primit Lumina de la Ierusalim, unii de la preoți sau de la delegați, dar nu ați primit-o în biserică, ca în fiecare an. Atât vom face în plus... Lumina păstrată de la Paști o vom aduce în fața dumneavoastră.

Nu este nicio greșeală, nu este nicio invenție... vă înnoim Lumina și vom face slujba ca la carte. Nu am născocit vreo altă slujbă.

Sărbătoarea Paștilor are un început în noaptea Învierii și se sfârșește în miercurea dinaintea Înălțării. Slujba o facem nu dimineața, ci la miezul nopții, atât se schimbă”, a spus ÎPS Teodosie.

„Să iasă din minte celor care spun că am făcut o invenție, nu am făcut nicio invenție. (...) Invit pe credincioși să vină cu mască, să stea la distanță, să respecte regulile sanitare”, a mai precizat acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel