EXCLUSIV  Papa Francisc, vizită. CFR se roagă de studenți să nu blocheze biletele de tren. Val Vâlcu: Jenant! Dau în scris...

Tren-cfr-călători
Tren-cfr-călători

Papa Francisc vine în România în perioada 31 mai - 1 iunie 2019. CFR Călători a suplimentat numărul vagoanelor în perioada vizitei. CFR Călători cere pasagerilor să-și programeze din timp călătoria spre zonele de desfășurare a manifestărilor. În același timp, face apel la studenți, care au gratuitate, să-și programeze călătoriile astfel încât să evite utilizarea celor mai solicitate trenuri pentru evenimentele religioase. 

Situația gratuității nelimitate pentru studenți a mai fost dezbătută de DCNews.ro. Cu greu, un om, care vine cu banii în mână la ghișeu, găsește bilete de tren, iar online rezervările trebuie făcute din timp. Studenții își rezervă gratuit locurile, chiar dacă, nu de puține ori, se răzgândesc cu privire la călătorie. Astfel, din acest motiv, oamenii nu primesc bilete de tren pentru că trenul pare ocupat complet sau, dacă primesc, fără loc, stau în picioare, suportând mirosul de la toalete și făcând loc permanent fumătorilor. 

Jurnalistul Val Vâlcu a comentat, și de această dată, situația revoltătoare în care  s-a ajuns, să ne rugăm de studenți să nu blocheze trenurile în zile importante. 

”Studenții practică rezervarea de bilete, unul pe zi, astfel încât să poată să călătorească oricând, pentru că așa este sistemul tâmpit care a fost introdus, adică fără număr, fără număr, fără număr. Să te rogi de niște tineri, cărora oricum nu le pasă de sfaturi, rugăminți, probleme globale, poate fi jenant. În mod normal, ar trebui, ca pe perioada vizitei Papei, pe aceste direcții, CFR să nu elibereze bilete pentru studenți. Scurt! În general, ar trebui revizuit acest sistem, cu bilete fără număr, pentru că trenurile sunt goale, studenții rezervă bilete, nu se vând bilete către oamenii care au treabă și care le-ar plăti, iar studenții nu se duc, pentru că n-au nevoie. Pe de o parte CFR nu încasează bani, pe de altă parte, oamenii nu găsesc bilete la tren. Trebuia să se gândească cine le-a dat bilete sau să elibereze două tipuri de bilete: navetist, pe distanțe mici, sau doar pentru weekend. Acum a ajuns să se roage CFR-ul de studenți să lase pelerinii să vină la vizita Papei. Dau în scris: ei nici n-aud solicitarea, pe de-o parte, pe de altă parte, nici nu le pasă. Acest sistem se va bloca, nu va putea fi dus la nesfârșit. Faptul că e fără reguli și-i pune în dificultate pe ceilalți călători, prăbușește CFR-ul, pentru că lumea se va orienta spre alte mijloace de transport” a comentat Val Vâlcu.

”E bine ca drumurile studenților să fie subvenționate, dar să aibă o regulă, să aibă un număr limitat de călătorii. Poate că ar trebui să fie gratis biletul și să coste locul 5-10 lei. Așa poate n-ar rezerva în toate zilele săptămânii” a mai spus jurnalistul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel