Papa Benedict al XVI-lea pleacă de la Vatican - LIVE STREAM

Vaticanul trăieşte o zi istorică, pentru prima dată după şapte secole, un papă, va coborî pe când se află în viaţă, în mod voit, de pe tronul Sfântului Petru, transmite The Telegraph.

Papa va părăsi Vaticanul joi după-amiaza, la ora 16.00 (18.00, ora României), la bordul unui elicopter care îl va duce la Castelul Gandolfo, reşedinţa de vară a papilor, la aproximativ 30 de kilometri de Roma.

Benedict al XVI-lea urmează să ajungă, după o călătorie de aproximativ 20 de minute, la Castelul Gandolfo, o vilă cu un teren de aproximativ 55 de hectare şi grădini somptuoase, pe malul Lacului Albano.

Odată instalat în apartamentele sale, el va saluta mulţimea de la balconul vilei, care dă spre Piaţa Castelului Gandolfo, ce figurează în clasamentul celor mai frumoase localităţi din Italia. Acesta va fi ultima apariţie publică a lui Benedict al XVI-lea ca Papă.

La ora 19.00  (21.00, ora României) va intra în vigoare, în mod oficial, demisia Papei. Singura manifestare concretă a acestui final de pontificat va consta în faptul că gărzile elveţiene, aflate în post la poarta Castelului Gandolfo, se vor retrage.

Fostul Papă va prelua, în acel moment, titlul oficial de "Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, Papă emerit".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel