Mai mulţi pacienţi seropozitivi din câteva judeţe ale ţării au fost nevoiţi să-şi întrerupă tratamentul din cauza lipsei banilor din spitale pentru medicaţia specifică.
Potrivit Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), în judeţele unde nu mai sunt bani, Iaşi, Suceava, Vrancea, în scurt timp majoritatea vor rămâne fără tratament, pentru că bugetele s-au epuizat deja.
Pentru prima dată s-au introdus în listele de aşteptare pacienţii care ar trebui acum să intre pe tratament şi sunt amânaţi din cauza faptului că bugetul alocat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu i-a luat în calcul în anul 2010.
CNAS a recunoscut situaţia şi a comunicat că aceasta este consecinţa faptului că nu s-a făcut nicio rectificare bugetară pentru sănătate în 2010.
Ministerului Sănătăţii a comunicat că s-a înaintat către Parlament o solicitare de aprobare a unor credite de angajament pentru Programele Naţionale pentru anul 2010, dar se aşteaptă decizia legislativului.
Pentru unii pacienţi este prea târziu, rata deceselor a crescut deja îngrijorător, de exemplu, la Suceava.
sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu