Oraşul Genova se află sub apă şi noroi în urma ploilor abundente care au provocat moartea a şase persoane. Primarul Marta Vincenzi a decretat sâmbătă interdicţia de circulaţie şi închiderea şcolilor, informează agenţia de presă ANSA, ciată de Agerpres.
"Este ca şi cum am fi în stare de război. Dezastrul a survenit în jurul râului Fereggiano pe care l-am asigurat. A fost un zid de apă înfricoşător, incredibil. Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva. Un adevărat tsunami", a declarat Vincenzi, citată de La Repubblica.
Am cerut premierului să pună la dispoziţia şefului departamentului de Protecţie Civilă toate resursele umane şi materiale ce ni se vor solicita din teritoriu, a declarat şeful departamentului de Protecţie civilă, Franco Gabrielli.
De vineri noaptea asupra oraşului a căzut o treime din cantitatea de precipitaţii ce cade într-un an. Viitura râului Feraggiano a ajuns pe neaşteptate şi a luat totul în cale, inundând toate clădirile din cartierul populat Marassi. Printre victime se numără Maria Costa, o tânără de 19 ani, strivită de maşinile târâte de apă şi Shpresa Djala, o femeie de origine albaneză de 28 de ani, care s-a înecat împreună cu cele două fiice ale sale, una de un an şi cealaltă de 8 ani, într-un subsol inundat.
Furia apelor revărsate a smuls o conductă de gaz, iar protecţia civilă le-a recomandat cetăţenilor "să se adăpostească la etajele superioare". Canalizarea s-a înfundat, traficul a fost paralizat, magazine şi cartiere întregi au fost inundate, la fel şi pasajele subterane. Pe străzi curg adevărate râuri de noroi, iar stadionul Marassi se află sub un metru şi jumătate de apă, astfel că meciul Genoa-Inter nu se va juca.
Oraşul a rămas izolat ore întregi. Consorţiul Autostrade per l'Italia a închis porţiunea în direcţia Livorno, trenurile au fost oprite iar zborurile anulate.
În prezent, pe străzi circulă numai vehiculele de urgenţă, publice şi ale forţelor de ordine.
Previziunile arată că situaţia nu se va ameliora. "Ploile care cad acum vor cunoaşte o intensificare bruscă în următoarele ore", a declarat meteorologgul Sergio Brivio. Maximul precipitaţiilor va avea loc sâmbătă şi duminică seara. Ploile vor cădea până marţi, agravând şi mai mult situaţia.
"Ne aflăm în faţa unui 'flash flood', inundaţii-fulger. Cu vârfuri de această intensitate înfrunţi brusc 4.000 de tone de apă pe hectar, un adevărat bombardament, a declarat Giampiero Maracchi, profesor de Climatologie la Universitatea din Florenţa, explicând modul în care s-au schimbat ploile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu