Numire funcții UE. Tusk: Nu vă aşteptaţi să vedeţi fum alb

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat vineri în marja summitului G20 care are loc la Osaka, în Japonia, că UE este în prezent ''mai aproape'' de un acord cu privire la numirile pentru principalele posturi din instituţiile Uniunii Europene, dar că o decizie va fi luată în cadrul unui summit la Bruxelles.

După eşecul negocierilor anterioare, liderii europeni se reunesc duminică seara pentru un summit de criză, înainte de sesiunea inaugurală a noului Parlament European. Discuţiile continuă încă, în special cu Franţa şi Germania, în marja summitului celor 20 cele mai mari puteri ale lumii, a subliniat Tusk, care a admis că a primit între 12 şi 13 apeluri telefonice de la decidenţi europeni.

"Impresia mea este că suntem mai aproape de o soluţie, dar încă prea devreme pentru a spune ceva mai concret astăzi", a spus liderul european. "Nu vă aşteptaţi să vedeţi fum alb la Osaka", a adăugat el, referindu-se la alegerea tradiţională a Suveranului Pontif. "Nu va fi nicio decizie aici", au menţionat de asemenea surse apropiate preşedintelui francez Emmanuel Macron la Osaka, subliniind în acelaşi timp că "Tusk poartă consultări cu toţi liderii prezenţi".

"Dorinţa noastră este să se încheie duminică seara sau luni dimineaţă. Pare destul de posibil", a declarat sursa de la Elysee presei franceze prezente la G20.

Oportunitate pentru principalii lideri ai UE 

Summitul G20, care are loc vineri şi sâmbătă la Osaka, ar trebui să reprezinte o oportunitate pentru principalii lideri ai UE de a evalua diferite opţiuni pentru posturile cheie din instituţiile europene.

În afară de preşedinţia Comisiei, deţinută în prezent de Jean-Claude Juncker, urmează de asemenea să fie repartizate, menţinând un echilibru politic şi geografic, posturile pentru preşedinţia Consiliului European, conducerea diplomaţiei europene, preşedinţia BCE şi cea a Parlamentului European. Acest ultim post va fi completat şi săptămâna viitoare, în timpul sesiunii de la Strasbourg, din perioada 1-4 iulie.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că doreşte un acord asupra numirilor pentru principalele posturi din UE la summitul extraordinar de duminică de la Bruxelles pentru a evita "un ciclu de disfuncţie instituţională".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel