„Nu mai pot! Nu-l mai pot/n-o mai pot suporta! M-am săturat! Nu vreau să-l mai văd!
Aici, pe pământ, noi nu suntem acasă, ci trăim în exil! Aici, pe pământ, nu va fi bine mereu, nicicum! Aici, pe pământ, nimeni nu va fi sănătos și fericit de la naștere până la bătrânețe! Aici, pe pământ, nimeni nu va merge numai din bine în mai bine, pentru că aici ne aflăm în exil și în exil se poate întâmpla orice! În exil poți pierde totul într-o clipă, în exil viața omului se poate încheia brusc!
În parohie suntem câteva sute de oameni și fiecare om aduce cu el necazurile sale și pe ale celor dragi ai săi și astfel învățăm să trăim în fiecare zi durerea unii altora. Lucrul acesta, să știți, poate fi mântuitor. A împărți exilul, a împărtăși suferința exilului este o mare binefacere pentru noi. A trăi durerea și neputința celuilalt este ceva dumnezeiesc.
În tradiția bisericii există calea minunată a postului, a rugăciunii zilnice, neîncetate, a viețuirii fără prihană, dar există și alte căi, pe care noi ni le putem asuma cu ușurință. Una dintre acestea este "taina fratelui" sau "calea iubirii fratelui".
Nu putem face fapte mari, nu putem pași pe ape, nu putem fi taumaturgi, nu ne înălțăm de la pământ, nu putem învia morți, însă a-și ierta fratele este la-ndemâna oricui.
Știți care este însă paradoxul cel mare?
Că omul crede că mai ușor i-ar fi să meargă pe apă decât să-și ierte fratele și să-l înțeleagă. Mântuitorul lasă simplitatea vieții duhovnicești să fie la-ndemâna oricărui om.
Vă spun toate lucrurile acestea nu ca un netrăitor al lor, ci ca un om care este adesea ispitit de judecarea aproapelui.
Ușor ne este să-i judecăm pe cei din jurul nostru, ușor ne este să găsim motive să-i condamnăm la moarte pe cei de lângă noi- apropiați sau mai îndepărtați- ușor este să spunem că țara merge prost doar din cauza lor, nu și a noastră, ușor ne este să spunem că lipsa de civilizație este din vina lor, nu și a noastră și tot așa, fiecare dintre noi se vede pe sine drept și neprihănit și pe restul îi consideră niște nenorociți.
Dumnezeu însă are umorul Lui, pentru că, la un moment dat, tot ce ai judecat, tot ce ai condamnat, toate ispitirile ce s-au năpustit asupra unui om pe care tu l-ai judecat, îngăduie Dumnezeu să vină și asupra ta, ca tot ce a trăit acel om, să simți și tu, sub o formă sau alta, spre pedagogia ta.
În viețuirea Lui pe pământ, Domnul ne-a arătat ce înseamnă această "cale a fratelui". El a trecut prin multe situații umilitoare din partea fraților: scuipat, vândut, bătut, trădat de cei pe care i-a iubit cel mai mult și pentru care s-a rugat, pe cruce fiind: "Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!"
Neînțeleasă este viețuirea aceasta duhovnicească, a omului care vine ani de zile la biserică, petrece ore îndelungate la spovedanie, ani îndelungați postește, dă acatiste, aprinde lumânări și el încă păstrează în inima lui acest: "Nu mai pot! Nu-l mai pot/n-o mai pot suporta! M-am săturat! Nu vreau să-l mai văd!". Neînțeles este omul acela, care îndrăznește să se apropie de Fratele Absolut, fără ca el să încerce să-și biruiască propriul orgoliu, propria dorință de stăpânire, care-l aseamănă cu demonul.
Treceți dincolo de faptele oamenilor!
Dacă înțelegeți lucrul acesta, exilul lumii ne va fi mai ușor tuturor, calea îngustă a Mântuirii se va face încăpătoare și veți păși pe ea cu multă voioșie, pentru că vă veți desprinde de răutățile și orgoliile omenești și veți putea purta în inima dumneavoastră pe orice om, cu orice cădere, iar lucrul acesta vă va hrăni și vă va tămădui, atât pe dumneavoastră, cât și pe omul respectiv”, a scris părintele Visarion Alexa pe contul său de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
