Noul antisemitism. Musulmanii din Franța acuză discriminare

copil-musulman
copil-musulman

Un manifest virulent publicat în Franţa care denunţă „un nou antisemitism” şi care cere înlăturarea anumitor pasaje din Coran a provocat indignarea liderilor musulmani.

„Procesul nedrept şi delirant al antisemitismului lansat împotriva cetăţenilor francezi de confesiune musulmană şi a islamului din Franţa prin intermediul acestui manifest prezintă riscul evident de învrăjbire a comunităţilor religioase între ele”, a reacţionat rectorul Marii Moschei din Paris, Dalil Boubakeur, într-un comunicat.

Ținta: comunitatea evreiască

Publicat duminică în ziarul Le Parisien, manifestul împotriva a ceea ce a fost denumit „noul antisemitism” atrage atenţia asupra „radicalizării islamiste” şi a „epurării etnice silenţioase” a cărei victimă ar fi comunitatea de origine evreiască din regiunea Parisului.

Politicieni și vedete, printre semnatari

Cei 300 de semnatari, printre care şi fostul premier Manuel Valls, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cântăreţul Charles Aznavour şi actorul Gerard Depardieu, îndeamnă, de asemenea, autorităţile musulmane să omită versetele din Coran care cer „uciderea şi pedepsirea evreilor, creştinilor şi a necredincioşilor”.

Riposta musulmanilor francezi

„Cetăţenii francezi de confesiune musulmană, care sunt în mare parte ataşaţi de valorile republicane, nu au aşteptat (acest) manifest (...) pentru a denunţa şi pentru a lupta timp de decenii cu antisemitismul şi rasismul antimusulman în toate formele sale”, a spus Boubaker.

Statistici care se contrazic

Responsabilii musulmani nu au contestat realitatea antisemitismului în Franţa, dar au respins virulenţa termenilor manifestului şi a oprobiului aruncat asupra islamului. Acţiunile antisemite s-au redus cu 7% în 2017, pentru al treilea an consecutiv în Franţa, potrivit datelor furnizate de Ministerul de Interne, însă agenția AFP citată de Agerpres notează că acest declin global ar masca de fapt înmulțirea unor fapte mai grave: violenţe, incendieri, tentative de omucidere etc.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel