Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-și va înceta ofensiva în Fâșia Gaza până când nu-și va fi îndeplinit cele două obiective principale: eliminarea Hamas și aducerea acasă...
„Avem o sarcină de îndeplinit: eliminarea Hamas și returnarea ostaticilor noștri. Nu vom renunța nicio clipă. Acestea sunt două obiective interdependente”, a afirmat Netanyahu în cursul unei vizite la sediul Direcției de informații militare, principala agenție de informații a Forțelor de apărare ale Israelului (IDF).
Premierul israelian a declarat că nu are „nicio îndoială” că ambele obiective sunt realizabile, iar convingerea sa a fost întărită - potrivit lui - de precedentul confruntării cu Iranul în iunie.
„A fost o realizare de proporții istorice”, a afirmat el.
„A fost o sinergie între eșaloanele politic și militar, apoi între serviciile de informații, forțele aeriene și alte ramuri. Această combinație a dat rezultate”, a observat premierul israelian, citat de postul de televiziune i24News, avertizând că amenințarea din partea Hamas și a Hezbollahului (mișcarea fundamentalistă din Liban) persistă.
Declarațiile prim-ministrului Netanyahu survin în aceeași zi în care două organizații israeliene - B'Tselem și Physicians for Human Rights Israel - au acuzat guvernul israelian de comiterea unui genocid în Fâșia Gaza, fiind prima dată când organizații neguvernamentale locale folosesc acest termen pentru a califica ofensiva israeliană.
Potrivit Ministerului Sănătății din cadrul cabinetului Hamas în Fâșia Gaza, aproape 60.000 de palestinieni au fost uciși și alte zeci de mii au fost răniți de la începutul operațiunii militare israeliene în urma atacurilor Hamas din 7 octombrie 2023, potrivit EFE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News