EXCLUSIV  NEDREPTATE pentru un șofer Uber. Sistemul care ar putea revoluționa serviciul

Anca Murgoci / 02 oct 2019 / 22:26 Salveaza PDF Comentarii
Uber
Uber

Astăzi am mers cu un șofer de la Bolt care venise din Brașov să lucreze în București după ce pe Uber a fost ”interzis”.

Omul a primit interzis pentru că din miile de clienți care s-au urcat în mașina pe care o conducea, câțiva i-au lăsat comentarii negative în care s-au plâns că acesta conduce agresiv. El mi-a spus că este o nedreptate și nu a condus periculos, doar că nu poate demonstra acest lucru, neavând cum să se apere. Mie mi s-a părut că respectă regulile de circulație și conduce foarte bine.  Niciun moment nu m-am simțit în pericol și apelez de ceva ani la astfel de servicii.

Din cauza unor clienți care poate nu le-a plăcut fața lui și au mințit pentru a-i scădea ratingul din propriile frustrări, motive neîntemeiate, bărbatul a fost nevoit să se mute o vreme la București pentru a-și putea face meseria timp de câteva luni.

”Îmi este greu aici, dorm la un prieten, sper să se rezolve. Nu am condus periculos, după cum vedeți și dumneavoastră! Doar că nu am cum să demonstrez acest lucru”, mi-a zis șoferul.

Poate Uber ar trebui să aibă un serviciu de tip client misterios. Cu un sistem care să cheme la comandă direct șoferul, s-ar putea vedea dacă respectivele comentarii negative sunt reale sau nu. O dată, de două ori, de trei ori - dacă de aceste dăți șoferul conduce corect, nu ar trebui să li se dea crezare clienților care poate dau din răutate comentarii negative. Sunt mulți care aleg să își verse frustrările în scris, când dau note șoferilor în aplicație, decât să le reproșeze ce au de zis în mașină, face to face. Asta dacă ar avea ceva de comentat serios...


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27