Moment uitat din ultimul discurs al lui Traian Băsescu. Semne crâncene pentru România

VEZI ȘI: EXCLUSIV. Iohannis, scrisoare copleșitoare de la un profesor: Amărăciune și jignire

Merită însă să semnalăm o altă ”descoperire” pe care a făcut-o domnul Băsescu în afara presupusului ofițer acoperit Ponta.

Domnul Băsescu a descoperit industria românească.  

Domnia sa a spus că: ” Toate combinatele de la Mechel sunt oprite, iar noi vom avea nevoie de foarte mult oţel.... România este una din ţările UE care are cea mai mare pondere a PIB-ul din industrie, deci PIB-ul este generat de muncitorul de la Dacia şi alte fabrici. 30% din PIB-ul României este produs de industrie, iar perspectiva este să crească. La nivelul UE, PIB-ul este de 17%, restul e dat de servicii”.

Îl felicit pe domnul Băsescu pentru descoperirea pe care o face. Este primul oficial important care recunoaște rolul industriei mecanice într-o economie românească modernă, în care nu se mai vorbește decât despre prioritatea strategiei energetice, alimentare sau informatice. Există însă și o prioritate a strategiei industriale sau de reindustrializare. Niciodată nu va exista o economie modernă, eficientă și majoritar independentă de ciclurile economiei globale dacă nu va dispune de o industrie mecanică națională aptă de a furniza echipamente și utilaje competitive tuturor celoralte ramuri de la energetică la industria alimentară.

Amintim și faptul că actuala criză a determinat mediul economic occidental, fie el decident, de analiză sau întreprinzător, să-și amintească de calitățile anticriză ale industriei, după ce în ultimii treizeci-patruzeci de ani considera sectorul terțiar ca fiind simbolul dezvoltării și garanția creșterii economice.

Tema industriei ”constructoare de mașini”, abordată greșit

Ca președinte jucător, domnul Traian Băsescu ar fi trebui să vorbească și despre politica românească a ultimilor ani privind problema industriei mecanice sau ”constructoare de mașini”, așa cum cum se intitula ea înainte de 1990. 

Ar fi fost bine dacă, alături de procentul important pe care industria îl are în formarea PIB-ului, ne-ar fi spus și ce fel de industrie se află în spatele cifrelor, dacă ”muncitorul de la Dacia și de la alte fabrici ” produce și este plătit la standare de productivitate europene sau la cele specifice lumii a treia, dacă statul român prin politicile sale economice a stimulat motivarea investitorilor români și străini în promovarea unor ramuri moderne ale industriei sau a favorizat doar pe cei străini în dezavantajul celor români ?

În actula situație, a vorbi despre faptul că România este una din țările UE în care industria are cea mai mare pondere în PIB  fără a vorbi și despre ce industrie este vorba este nu numai irelevant,  dar și greșit deoarece nu caracterul extensivo-cantitativ al muncii industriale este important în competitivitatea internațională ci cel intensivo-calitativ.

Trei păcate ale industriei românești

În acest sens, merită prezentate câteva caracteristici ale ”lăudatei” industri românești:

1. Țară de manufacturieri-asamblatori

În primul rând, din punctul de vedere al structurii pe ramuri, industria mecanică a căpătat prioritar un caracter de tip subcontractor față de firme și companii străine fiind asimilată activităților industiale manufacturiero-asamblatoare, pierzând aproape în totalitate atributul de cercetare-inovare.

Chiar cele mai reprezentative produse industriale de export ale construcțiilor de mașini (Dacia) sunt doar  ”produse” în România nu și concepute/proiectate la noi. Activitatea de marketing este și ea asigurată de firme străine ceea ce face ca doar o mică parte din valoarea adăugată produsă să rămână în țară cu consecințe diminuante directe asupra salariilior și dărilor către bugetul național .

2.Europa ne distribuie ”industria rea”

În al doilea rând, cum se situează industria românească față de politica europeană a așa numitul proces de reindustrializare?

Teoria occidentală a reindustrializării împarte industria grea în ” bună ” și ” rea ”. Cea rea este legată de prelucrarea materiilor prime și producerea prin poluare și energointensivitate a materiilor prime de bază, cea bună este cea care promovează progresul tehnic și o calificare superioară.

Așa după cum apar lucrările la nivelul Uniunii Europene și al unor politici economice ale unor state membre, se va ajunge la o nouă departajare a celor 27. Conform criteriilor de ” distribuire geografică” a industriei europene, România ar fi destinată industriei grele ”rele”.( vezi: Grasland C. & G. & G. van Hamme (2010), ”La relocalisation des activités industrielles : une approche centre / périphérie des dynamiques mondiale et européenne, projet EuroBroadMap 2009 - 2011 de la DG Regio et DG Recherche” , Van Hamme (2010),” Relocarea activităților industriale: o abordare centru / periferie,  2009, EuroBroadMap  - 2011 DG Regio și DG Cercetare ). Este greu de spus de pe acum care vor fi efectele și cât de bine sau rău va fi căci, în condițiile actuale, României i-ar fi mai bine chiar și cu o direcționare spre industria grea de prelucrare primară. În loc de nimic, orice contează și crează locuri de muncă. Problema este însă alta : care vor fi consecințele pe termen lung și ce tip de industrie va caracteriza economia României, în viitor.

3. Produsele autohtone, defavorizate

În al treilea rând, trebuie menționată poziția de obstrucționare pe care politica de investiții publice românească o are față de producția autohtonă, preferând importul chiar în condiții de calitate/preț comparabile sau chiar superioare.

Întotdeauna și peste tot în epoca modernă a globalizării, statul național și-a încurajat industria proprie. De la celebrul ” buy american”, de la ” patriotismul economic” francez promovat de președindete Hollande și până la programul Sigmar Gabriel în Germania, statul încurajeaza propria industrie nu numai pentru crearea de locuri de muncă, dar și pentru ridicarea nivelului general al activității economice. În România, politica este diferită. Industria autohtonă este victima unor interese clientelare sau poate doar a unor greșeli de guvernare.

Exemplu de subminare a industriei naționale, achizițiile de la Metrou

Exemplul cel mai reprezentativ și totodată un act de subminare a interesului industriei și capitalului românesc este modul în care s-a decis achiziționarea noilor garnituri de metrou. Deși industria autohtonă are tradiția și capacitatea construcției noilor garnituri, condițiile de licitare au fost astfel concepute încât producătorii români să nu poată participa deși, garniturile care circulă de mai bine de patruzeci de ani sunt fabricate integral în România și și-au dovedit pe deplin fiabilitatea. Mai mult decât atât, constructorii de material rulant din România și-au dovedit nivelul înalt de competitivitate prin participarea cu succes la Tărguri internaționale de profil cum a fost cel din luna septembrie la Berlin. Oare nu este interesant pentru politica industrială românească faptul că la acest Târg locomotiva Diesel realizată integral prin concepție românească la Uzina Electroputere Craiova a obținut deja un contract de export în Franța sau că la VFU Pașcani Grampet s-a produs, tot în concepție proprie, un tren ultramodern comparabil ce cele mai moderne produse similare din străinătate ?

Mândria lui Traian Băsescu la final de mandat

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News