Moțiunea de cenzură. Liviu Dragnea: Colegi, amenințați cu dosare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut miercuri că parlamentari ai partidului au fost ameninţaţi cu dosare de către alţi colegi dacă votează moţiunea de cenzură. 

"Unii dintre colegi au fost ameninţaţi cu dosare. Eu am şi câteva SMS-uri trimise, nu le arăt deocamdată, o să-i întreb, s-ar putea să le aibă şi alţii şi o să le arate. Au fost ameninţaţi, din păcate. Au fost ameninţaţi cu dosare, ceea ce este nepermis. Sigur că, în aceste condiţii, toţi membrii de partid, toţi parlamentarii noştri, cu câteva excepţii, au fost oripilaţi că colegi de-ai lor îi ameninţă cu dosare dacă votează moţiunea de cenzură. Suntem, totuşi, în anul 2017. Nici nu ştiu dacă cei care ameninţau se bazau pe ceva. Faptul în sine este foarte grav", a afirmat Liviu Dragnea. 

Dragnea a spus că au fost şi presiuni din partea unor oameni de afaceri asupra celor din fostul Guvern şi asupra membrilor de partid. 

"Şi eu, şi colegii mei ştim din primele două zile oameni din Guvern, foşti oficiali din Guvern care au fost daţi afară, spuneau, printre alţii, de un domn Costi Iacov care suna, care mergea peste secretarul general al Guvernului în funcţie, peste secretarul general adjunct, o doamnă care era în spital cu perfuzii, şi care suna şi în partid. Pe lângă noul lider politic, domnul Jianu, care îşi suna şi foştii profesori să-i convingă, suna şi acest domn prin partid", a adăugat Dragnea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel