Mircea Badea, avertisment despre legea care te poate face pe loc infractor. Trebuie doar să conduci mașina

Sursa: Antena 3 CNN
Sursa: Antena 3 CNN

Mircea Badea a comentat opinia unei case de avocatură referitoare la noua propunere legislativă în materie penală: introducerea sintagmelor "având în sânge alcool sau alte substanţe" în cuprinsul art. 331 și 336 din Codul penal, de natură să transforme șoferii, în mod automat, în infractori.

"Sunteți șoferi? Puteți fi infractori pe loc dacă le trece ăstora mizeria asta de proiect. Pedepse ca la tâlhărie pentru medicamente pe rețetă. De asta vă spun. E important, sigur, cu alegerile. Turul 2 înapoi, cu CCR-ul, cu astea.

Hai să ne ocupăm, zic eu, și cu d-astea. Dacă mă bagă la pușcărie că așa vor ei că am condus mașina, nu merge", spune Mircea Badea.

Noua modificare a Codului Penal vine cu multe neclarități în ceea ce privește șofatul și eventualitatea consumului de droguri. Nu avem praguri, substanțe, ci doar măsuri punitive, de dat exemplu, și pedepse ca la infracțiuni mult mai grave, cu intenție. Multe aspecte nu sunt luate în calcul, deși avem exemple în alte țări cu un sistem mai dezvoltat, cum ar fi Germania. 

Articolul complet poate fi regăsit aici: Protest împotriva proiectului lui Gorghiu și Cazanciuc: Transformă șoferii în infractori, pe loc. Pedepse ca la tâlhărie pentru medicamente pe rețetă. Fragmente din acest articol sunt marcate cu italic în text

"Vin prompteristele și încep să urle"

"E o societate de avocatură care atrage atenția (și foarte bine că atrage atenția) că propunerea cu privire la sancționarea conducerii sub inferența drogurilor este o paranoia legislativă, nefundamentată științific. Mă, ne bagă la pușcărie.

Noua modificare a Codului penal este de natură, conform avocaților respectivi, să transforme șoferii în infractori. Ei descriu formularea legii ca o definiție absurdă și confuză a drogurilor în sânge.

Dom'le, vin prompteristele, vin jurnalistele, vin gurguțatele, vin astea, de odată să mâniază toate posedatele, indiferent de sex. Și încep: aaa, drogatul, drogagiul... Bă, ia stai puțin, dar ce droguri a avut în sânge? Dar stai puțin, dar care-i treaba? Dar cât a avut? Dar era activ? Sau era un rezidual de acum două luni?", adaugă Mircea Badea.

”Fără distincție între substanțele active și urmele inofensive, fără praguri științifice sau garanții procedurale, proiectul poate trimite la închisoare pacienți cu rețete medicale la fel de ușor ca pe consumatorii de droguri dure. În loc să protejeze traficul, această lege creează un val de dosare penale absurde și aruncă justiția într-o criză fără precedent”, atrage atenția această societate de avocatură.

Ei subliniază că rolul legii este punitiv, nu educativ, transformând ”o idee bună, cum este siguranța rutieră, într-o aplicare haotică a legii, cu eventuale dosare penale inutile și riscul sistemic de condamnări absurde”.

"Haideți să vedem argumentele aduse de avocați împotriva acestei propunere legislative. Jur că am absolut aceleași argumente. Nu-i cunosc pe domnii ăștia avocați (sau doamne) sau ce sunt. Am exact, exact aceeași părere cu domnia lor", adaugă Mircea Badea.

Și anume: introduce sintagma grosieră, cu țăpoiul, adică droguri în sânge, fără a preciza dacă se referă la substanțe active (care afectează conduita unui șofer) sau la metaboliți inactivi, adică urme de substanțe care pot rămâne săptămâni în organism fără niciun efect comportamental. Un pacient care ia anxiolitice prescrise poate fi condamnat la fel ca un consumator de metamfetamină. Germania sau Canada au praguri, România n-are.

"Au venit Gorghiu și Cazanciuc: droguri în sânge, în sânge. Parcă sunt, de-ăia, cum e bancul ăia cu cocalari: Adu-mi și mie sânge (...)", subliniază el.

”Țări cu legislații mai avansate, precum Germania sau Canada, stabilesc praguri precise pentru fiecare substanță, bazate pe studii științifice care corelează nivelul unei substanțe cu afectarea reflexelor. România, în schimb, a optat pentru o definiție rudimentară, lipsită de orice nuanță științifică, care poate incrimina inclusiv persoanele care au consumat medicamente pentru anxietate sau canabis cu o săptămână înainte, fără a fi sub influența acestuia. Rezultatul? O aplicare haotică a legii, cu dosare penale inutile și riscul sistemic de condamnări absurde. 

"Populiști odioși. Oribil. Oribil, din acest punct de vedere. De altfel, niște persoane minunate, dar din acest punct de vedere al populismului, odioși!", mai spune Mircea Badea.

1. -imagine fara descriere- (droguri_18734700.jpg)

"Absolut că vi se poate întâmpla"

Toleranța la substanțe variază enorm de la o persoană la alta. Un consumator ocazional de canabis poate fi afectat puternic, în timp ce un consumator cronic poate avea THC rezidual fără a fi afectat. Jurisdicțiile moderne analizează și semnele comportamentale ale afectării, nu doar nivelul substanței. Propunerea legislativă pare, în acest punct, preocupată doar de depistarea prezenței „drogurilor în sânge”, deși capacitatea de reacție și atenția nu sunt același lucru la fiecare persoană.

Sancțiunile pentru conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor escaladează până la pedepse de 3-7 ani de închisoare, ajungând să rivalizeze cu infracțiuni în mod tradițional mult mai grave, cum ar fi vătămările corporale grave și chiar tâlhăria, pentru care se prevede aceeași plajă de pedepse.

"După părerea mea, prima parte a acestui articol este cea importantă, aia cu țăpoiul, unde au pus ei în lege pe sistemul să înăsprim legi. Ok, zice, și pe asta o mai citesc și după aia trecem la... Deși ăsta mi se par un subiect foarte important, pentru că ne privește pe fiecare dintre noi.

Poate dumneavoastră aveți senzația, e falsă sigur, aia mă, mie nu mi se poate întâmpla. Absolut că vi se poate întâmpla și o să vă dea la televizor și o să urle posedatele și posedații drogangiii! drogangiii!", adaugă Mircea Badea.

În plus, o lege penală modernă se bazează pe proceduri de testare precise, pe dreptul la contraprobă și pe confirmarea rezultatelor prin analize de laborator. În practică, testele rapide utilizate de poliție (cum ar fi cele de tip Dräger) pot produce un număr îngrijorător de rezultate fals-pozitive sau fals-negative, iar în alte țări, un astfel de test trebuie oricum coroborat cu o analiză toxicologică riguroasă. Noua lege nu menționează sub nicio formă aceste garanții procedurale. Practic, dacă un test rapid dă un fals pozitiv, șoferul este automat transformat într-un infractor.

"Poate, repet, aveți senzația, na, mie nu mi se poate întâmpla. Absolut că vi se poate întâmpla! Foarte bun acest subiect, foarte tare intervenția casei de avocatură împotriva unui demers legislativ cretin, strict populist și nimic mai mult de atât. Și foarte periculos pentru fiecare dintre noi", conchide el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel