Ministrul Câmpeanu: Nu am fost niciodată citată, întrebată, solicitată de DNA

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, invitată sâmbătă seară în emisiunea Q&A, de la Antena 3, a declarat că nu a fost niciodată citată, chestionată sau solicitată la DNA în nicio calitate, adăugând că acesta este un atac la preşedintele PNL, Crin Antonescu.

"Mulţumesc DNA-ului că a fost foarte prompt, pentru că nu am văzut de multe ori o reacţie atât de promptă. Nu am fost niciodată citată, întrebată, habar n-am de nimic. Şi dacă aş fi, m-aş duce, pentru că nu am nimic de ascuns. Nu am cerut niciodată nimic şi nu am primit nimic. Nu am fost solicitată în nicio calitate, absolut niciodată", a declarat Mariana Câmpeanu.

Ministrul Muncii a adăugat că angajatele Ministerului Muncii al căror nume a fost vehiculat, de asemenea, în contextul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), printre care directorul ei de cabinet, nu au dat nicio declaraţie în faţa procurorilor, ci doar "li s-a adus la cunoştinţă despre ce e vorba".

Potrivit demnitarului, ancheta DNA ar viza un concurs organizat în minister, probabil, în urma unei reclamaţii venite de la un participant.

Ministrul liberal al Muncii este de părere că aşa-zisă ţintă a atactului nu ar fi ea, ci preşedintele PNL, Crin Antonescu.

"Simt că e un atac la Crin Antonescu", a adăugat Câmpeanu.

După ce, joi, în presă au apărut informaţii referitoare la o anchetă la Ministerul Muncii, DNA a infirmat informațiile, precizând că pe numele Marianei Câmpeanu nu este începută urmărirea penală în niciun dosar de la Direcţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel