Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a sesizat DNA şi Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Bucureşti, după un control la CFR SA, în urma căruia au fost constatate deficienţe de natură economică, administrativă sau organizatorică, dar şi indicii privind săvârşirea de infracţiuni.
Controalele dispuse de Ministerul Transporturilor la CFR SA, TAROM, CFR Marfă, CFR Călători şi Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF au analizat perioada ianuarie 2012 - septembrie 2013.
Controlul la CFR SA s-a finalizat în noiembrie, raportul de la TAROM este pe circuitul de aprobare, iar în cazul celorlalte trei companii, acţiunile sunt în derulare, a comunicat Biroul de presă al Ministerului Transporturilor (MT), potrivit Mediafax.
Rezultatele acţiunii de control de la CFR au fost consemnate într-un raport, în care se vorbeşte despre deficienţele de natură economică, administrativă, organizatorică, precum şi aspecte care constituie indicii privind săvârşirea unor infracţiuni.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a acuzat la finele anului trecut conducerile companiilor feroviare CFR SA şi CFR Călători de management defectuos, în contextul în care, pe 24 decembrie, zeci de pasageri au aşteptat mai multe ore în frig din cauza unor defecţiuni ale garniturilor de tren.
Potrivit ministerului Transporturilor, managerii nu au luat măsurile necesare în acest caz, încălcând prevederile legale, iar consiliile de administraţie, conform legii, nu au intervenit în supravegherea activităţii managerilor pentru a asigura un transport civilizat călătorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu