Ministerul Muncii:Biletele de călătorie gratuită pentru persoanele cu handicap vor putea fi ridicate de la DGASPC de ONG-urile specializate

Biletele de călătorie gratuită pentru persoanele cu handicap vor putea fi ridicate şi distribuite acestora de organizaţiile neguvernamentale care le protejează şi promovează drepturile, după ce Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, aprobate prin HG nr. 1017/2018, informează Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, documentul adoptat dă posibilitatea eliberării biletului de călătorie gratuită de către DGASPC şi în baza cererii organizaţiilor neguvernamentale care au ca scop protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Aceste organizaţii vor putea ridica biletele de călătorie gratuită, în baza unui protocol de colaborare încheiat cu DGASPC, urmând a le distribui membrilor săi. Soluţia vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, membre ale acestor organizaţii neguvernamentale, şi constituie o măsură de sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi cu dificultăţi în mobilitate, dar şi una de debirocratizare.

"Dorim să venim în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, astfel încât acestea să poată avea acces mai uşor la biletele de călătorie gratuită şi le mulţumim, cu această ocazie, partenerilor din organizaţiile neguvernamentale pentru sprijinul acordat în intermedierea acestui drept al persoanelor cu dizabilităţi. Prin această măsură, continuăm procesul de debirocratizare început în acest mandat, proces pe care îl vom continua şi prin măsuri viitoare, a căror menire este aceea de a uşura, pe cât posibil, viaţa persoanelor cu dizabilităţi", a comentat ministrul Muncii, Marius Budăi.

În prezent, dreptul la transport interurban al persoanelor cu handicap este reglementat de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, iar modalitatea de acordare a acestor drepturi este stabilită prin Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1017/2018, informează Ministerul Muncii. Acestea stabilesc regula prin care eliberarea biletului de călătorie gratuită se face de DGASPC numai în baza cererii persoanei cu handicap, reprezentantului legal sau altei persoane cu împuternicire notarială în acest sens sau în baza cererii asistentului personal.

La data de 31 decembrie 2018 în evidenţele Ministerului Muncii erau înregistrate 323.365 persoane cu handicap grav şi 410.105 persoane cu handicap accentuat, potrivit sursei. Dintre aceste 733.470 persoane care aveau dreptul la transport interurban gratuit, doar 83.000 şi-au exercitat efectiv acest drept. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel