Mii de români revin în țară din străinătate. Poliția de Frontieră anunță măsuri suplimentare la graniță

politia frontiera granita romania ungaria
politia frontiera granita romania ungaria

Poliția de Frontieră anunță că a suplimentat personalul și numărul punctelor de control în perioada dinaintea Paștelor.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, măsurile luate în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, când este o posibilă creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei, au ca scop reducerea timpului de aşteptare şi fluidizarea traficului.

Astfel, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, dar și suplimentarea arterelor de control în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

Zilnic, aproximativ 4.000 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

De asemenea, Poliția de Frontieră a anunțat că au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.

Polițiștii amentesc că după realizarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în țară, participanții la trafic sunt preluați de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică aflați în puncte pentru efectuarea triajului epidemiologic.

Poliția de Frontieră estimează că cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, sens în care recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

10 puncte de trecere la granița cu Ungaria

La frontiera româno-ungară sunt deschise 10 puncte de trecere cu specific rutier pentru categoriile de mijloace de transport, astfel:.

pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany;
pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea - Csengersima.

„O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri deoarece, în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din această perioadă. Precizam că, şi pentru această categorie de mijloace de transport, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate”, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel