Mii de fotografii de la închisorile secrete ale CIA, inclusiv din România, deținute de SUA

Problema închisorilor secrete ale CIA revine în actualitate.  Administraţia SUA ar deţine aproximativ 14.000 de fotografii de la închisorile secrete operate de CIA în alte ţări, inclusiv în România, în care apar suspecţi de terorism, dar şi membri ai personalului CIA şi ai serviciilor de informaţii străine, afirmă oficiali americani citaţi de Washington Post.

Majoritatea fotografiilor prezintă închisori secrete din Thailanda, Afganistan şi Polonia. De la centrele din România şi Lituania, care au fost folosite printre ultimele, înainte de a fi închise în 2006, există mai puţine imagini.

Imaginile, în format electronic, prezintă cadre din interiorul şi exteriorul închisorilor secrete în care CIA a deţinut suspecţi Al-Qaeda după atentatele de la 11 septembrie, dar nu arată interogatoriile deţinuţilor sau practicile brutale, precum simularea înecului, la care au fost supuşi unii suspecţi, precizează Mediafax.

Fotografiile prezintă însă deţinuţi dezbrăcaţi în timpul transportului, potrivit oficialilor citaţi, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, pentru că materialele sunt clasificate.

Citește și: Presa internațională, despre declarațiile lui Iliescu privind o închisoare CIA în România

În imagini apar de asemenea membri ai personalului CIA şi ai serviciilor de informaţii străine, precum şi psihologii Bruce Jessen şi James Mitchell, doi dintre arhitecţii programului de interogare.

În fotografii pot fi văzute celule şi băi de la centrele de detenţie, inclusiv unul din Afganistan cunoscut drept "Salt Pit" (Mina de sare). Un oficial american, care a văzut imaginile, a afirmat că acestea par să fi fost realizate din motive bugetare, pentru a documenta modul în care sunt cheltuiţi banii.

Procurorii militari americani au aflat anul acesta despre fotografiile de la închisorile secrete ale CIA, în timp ce revizuiau materialele colectate pentru investigaţia Senatului privind programul de interogare al Agenţiei Centrale de Informaţii, potrivit unor oficiali americani.

Citește și: Senatul SUA: CIA, închisoare secretă în România. Un sfert din țările lumii au ajutat programul de tortură al CIA

Existenţa celor aproximativ 14.000 de fotografii va provoca probabil o nouă întârziere în activitatea comisiilor militare de la Guantanamo Bay, Cuba, în condiţiile în care avocaţii apărării cer ca imaginile să fie predate. Avocaţii au spus că nu au fost informaţi despre fotografii şi au apreciat că este inacceptabil ca acestea să apară la mai mult de trei ani de la punerea sub acuzare a lui Khalid Sheik Mohammed şi a altor patru suspecţi acuzaţi de plănuirea atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel