Mihai Răzvan Ungureanu: Consilierii lui Victor Ponta știu una și bună. Inamicul este Traian Băsescu

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a criticat, marți seară, în emisiunea "XPress", de la B1 TV, eveniment organizat la trei ani de la preluarea guvernării de către PSD. 

"Ponta are niște consilieri care știu una și bună: că trebuie să lucreze pe aceeași poezie. Inamicul PSD-ului este întâi președintele în exercițiu Traian Băsescu și apoi fostul președinte Traian Băsescu. Este o obsesie politică foarte clară. Pentru că, la un moment dat, această obsesie politică părea să nu mai funcționeze în raport de comunicare între Guvern, PSD pe de o parte, și masa largă a electoratului, au revitalizat chestiunea. Și a ieșit această întâlnire absolut derizorie la care nu au participat decât într-o foarte mică parte parlamentari PSD, cei care au fost aduși pe seama convocatorului. Eram la Senat în ziua cu pricina și toți au plecat fericiți acasă, nu-i interesa un fel de parastas ce făcea acolo domnul Ponta", a opinat Mihai Răzvan Ungureanu, la B1 TV. 

Premier pentru scurt timp, MRU a prezentat ceea ce este în opinia sa "bilanțul real" al Guvernului Victor Ponta. 

"În primul rând, prețurile au crescut mai mult decât veniturile populației în trei ani, ceea ce înseamnă că avem mai puțin în buzunar și că dăm mai mulți bani în clipa în care cumpărăm ceva. Veniturile și cheltuielile gospodăriilor au crescut în trei ani de la 2.400 de lei la 2.600 de lei. (...) Din totalul cheltuiellilor, populația alocă la finalul anului trecut o pondere mult mai mică pentru consum decât în 2012, altfel spus nu își mai permite să cumpere pentru că banii se duc pe plata utilităților și pe taxe, impozite și contribuții. Deci, la nivelul familiei se trăiește mult mai prost decât în 2012, în raport cu veniturile și cheltuielile", a spus MRU.  El a adăugat: "Vorbim despre creșterea, ca surplus real, de pensii și salarii. Pensia medie a crescut în termenii puterii de cumpărare în acești trei ani cu mai puțin de două procente, iar salariul mediu, sub 5%. (...) În trei ani de zile - evoluția PIB, sub 3% din nivelul asumat în programul de guvernare. Scăderea taxelor și impozitelor, îmi pare rău, în trei ani de zile sunt peste 40 de taxe și impozite noi. Unele măsuri sunt corecte, în speță scăderea CAS-ului, lucru pe care, la rândul meu, am încercat să îl fac. Scăderea TVA-ului, care n-a fost făcută în calendarul previzionat, este un lucru corect. Dar scăderea TVA de la 24% la 9% nu a dus la scăderea prețurilor în niciun fel".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel