Mihai Răzvan Ungureanu anunță un 'trio APOCALIPTIC': Victor Ponta-președinte, Liviu Dragnea-premier, Adrian Năstase- președinte al Senatului

Prim-vicele PDL Mihai Răzvan Ungureanu susține că alegerile prezidențiale 2014 reprezintă, pentru PSD, cheia îngenunchierii României. 

"PSD-ul pregătește un trio dinamic și apocaliptic pentru anii care urmează: Victor Ponta Președinte, Liviu Dragnea Premier și Adrian Năstase Președinte al Senatului. Cheia stă însă în alegerile prezidențiale din această toamnă pentru că au nevoie să îngenuncheze România prin legi în primul rând astfel încât să păstreze o aparentă imagine a sistemului democratic. Victor Ponta va grația, Liviu Dragnea va emite ordonanțe de urgență, iar Adrian Năstase va conduce Legislativul în direcția dorită de camarila PSD", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu. 

Monica Macovei și-a inundat o vecină. Prima reacție după dezvăluirile Antenei 3

Prim-vicele PDL adaugă că "Disperarea de a nu pierde alegerile prezidențiale îi împinge pe cei de la PSD la a-și da, din nou, pe față planurile pe care le au pentru viitorul nostru. (...) Ultima propunere de grațiere îi aparține lui Liviu Dragnea, care sub pretextul îngrijorării pe care i-o provoacă atragerea fondurilor europene, a găsit de cuviință să schimbe legea migrației politice. Așadar, imediat ce se va deschide noua legislatură a Parlamentului, Liviu Dragnea va propune o Ordonanță de Urgență prin care primarii doritori să-și părăsească partidele pentru care au candidat să o poată face fără a-și pierde mandatul. E o invitație deschisă la trădare pentru că vicepremierul a spus clar cu aceeași ocazie că va ajuta primăriile care au probleme cu salariile la rectificarea din toamnă. Legătura între alocarea de fonduri preferențiale și posibilitatea de a părăsi partidul din care provii este transparentă. Grațierea vine doar dacă aleșii îl vor asculta pe Liviu Dragnea". 

Mădălin Voicu: Marele defect al Elenei Udrea este că…

"În fapt, PSD-ul ne oferă o cât se poate de clară imagine a ce va însemna România dacă Victor Ponta se va instala la Cotroceni. Treaba sa principală va fi să stea liniștit în fața televizorului cu popcorn și răcoritoare în timp ce Liviu Dragnea se va ocupa de la Palatul Victoria să aranjeze apele cu ajutorul Ordonanțelor de Urgență. Și pentru că orice regim lipsit de decență are nevoie de un ideolog, acesta va fi Adrian Năstase, proaspăt grațiat și exonerat de toate rele de către președintele pe care și-l vor instala singuri la Cotroceni. Și pentru că tot anunță alegeri anticipate, Adrian Năstase ar putea candida pe liste, după cum singur propune, la Senat și poate chiar să devină Președintele acestei instituții. Din această poziție l-ar controla și mai ușor pe Victor Ponta pentru că s-a dovedit că poți ajunge Președinte și fără să fi ales, ci cu ajutorul Legislativului pe care Adrian Năstase îl deplângea la ieșirea din pușcărie", a conchis MRU. 

În fapt, Adrian Năstase nu poate avea o funcție publică timp de nouă ani... deci scenariul lui MRU nu este unul real. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel