PDL a început deja campania electorală. La Deva, la ultimul festival organizat de primărie, au fost distribuite celor prezenţi bonuri portocalii, cu care puteau să cumpere doi mici şi o bere. Pe bonuri era şi un mesaj din partea preşedintelui PDL Deva, Tiberiu Mircea Borca. "Reuşim împreună!"
Conducerea oraşului a împărţit cupoane portocalii celor care au venit la Festivalul Toamnei din Deva. La schimb oamenii primeau mâncare şi băutură, informează Antena 3.
Preşedintele PDL Deva oscilează între explicaţii. Iniţial a declarat că micii şi berea nu erau pentru cetăţenii oraşului, ci pentru grupul său de amici. Apoi, s-a răzgândit spunând că este, de fapt, vorba despre un gest umanitar pentru cei care au participat la manifestare.
Borca susţine că bugetul local nu a fost implicat, totul fiind achitat din bani donaţi de prieteni şi cunoştinţe.
În ceea ce priveşte amplasarea cortului cu mici şi bere în faţa sediului Partidului Democrat Liberal, preşedintele PDL Deva a declarat că este doar o coincidenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu