Marko Bela: Nu văd că în acest moment ar trebui făcută o remaniere guvernamentală

marko_bela11
marko_bela11

Vicepremierul Marko Bela a declarat, miercuri, la RFI, că nu vede că în acest moment ar fi necesară o remaniere guvernamentală, precizând că, în opinia sa, niciun ministru al UDMR nu ar trebui schimbat.

"Dacă ne gândim la ideea remanierii ca şi schimbare a unor miniştri, eu aş zice că în mers am avut o anumită remaniere. Dacă vă uitaţi la lista Guvernului, veţi vedea că diferă destul de mult faţă de lista iniţială, de la sfârşitul anului 2009. Deci, treptat-treptat a avut loc o astfel de remaniere şi, din acest punct de vedere, eu nu văd că în acest moment ar trebui să avem o astfel de schimbare. Din punctul nostru de vedere, nicicum. UDMR nu s-a gândit la o astfel de remaniere, dar fiecare partid are posibilitatea să decidă dacă vrea să-şi schimbe miniştrii. Bineînţeles că, în principiu, cei din coaliţie nu trebuie să fie de acord cu aceste schimbări, dar totuşi, la urma urmei, e dreptul partidului respectiv să facă o astfel de schimbare", a declarat Marko Bela la RFI.

El a precizat, de asemenea, că niciun ministru al UDMR nu ar trebui schimbat.

"Noi suntem în Guvern în totalitate patru: ministrul Culturii, ministrul Mediului, ministrul Sănătăţii şi un vicepremier. Recent a avut loc o schimbare, dar nu din motiv că am fi fost nemulţumiţi de ministrul Sănătăţii, ci domnia sa a ajuns la concluzia să-şi dea demisia. Nu, în acest moment nu avem nemulţumiţi", a mai spus vicepremierul.

Liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au stabilit, duminică seară, în întâlnirea de la Vila Lac, ca eventuala remaniere guvernamentală să fie decisă de premierul Emil Boc împreună cu preşedintele Traian Băsescu.

Între numele de miniştri vehiculate în contextul remanierii se află cele ale lui Valeriu Tabără (Agricultură), Ion Ariton (Economie), Gheorghe Ialomiţianu (Finanţe), dar şi cel al lui Teodor Baconschi (Afaceri Externe).

Guvernul a transmis, marţi, că între preşedintele României şi primul-ministru nu există niciun demers instituţional în vederea realizării remanierii guvernamentale şi, că, în consecinţă, acest subiect "nu este de actualitate".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel