EXCLUSIV  MARIJUANA, LEGALIZATĂ în România. CIADO, avertisment după iniţiativa lui Dide

Dide, la Jandarmerie
Dide, la Jandarmerie

Gigel Lazăr, directorul Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO), a vorbit despre iniţiativa unei asociaţii privind legalizarea, în România, a marijuanei. 

ONG-ul condus de Cristian Mihai Dide, ”Evoluție în instituție”, cere legalizarea marijuanei. "Ne dorim să aducem în atenția publică, dar mai ales în atenția decidenților politici, dorința noastră de a legaliza consumul și cultivarea în scop recreativ al marijuanei. (...) Apreciem că un termen rezonabil pentru finalizarea proiectului ”Legalizam.ro” ar fi undeva la 6 ani. Acesta este estimat raportându-ne la interesul și pregătirea politicienilor actuali. Aceasta este pe scurt idea noastră. Acum să dezvoltăm puțin cum intenționăm să începem inițiativa civică de legalizare a marijuanei", scriu iniţiatorii acestui proiect pe site-ul pe care l-au dezvoltat în acest sens.

Despre acest subiect am stat de vorbă cu Gigel Lazăr, directorul CIADO. 

"În ceea ce priveşte legalizarea în scop recreativ, aici e o discuţie mai amplă, întrucât în România nu s-au făcut, încă, studii de impact. Pe de altă parte, noi am mai trecut şi prin istoria acelor etnobotanice. Ideea este care va fi procesul? OK, legalizăm, dar de unde se aduce, cine produce, care este controlul producătorului, ca să avem un control al THC-ului, pentru că acesta nu mai are aceeaşi concentraţie ca în marijuana care exista pe vremea lui Bob Marley, este mult mai mare. Ideea de a crea acest cadrul legislativ de dezincriminare trebuie făcută într-un mod foarte responsabil", ne-a declarat Gigel Lazăr. 

Ce se întâmplă în Europa de Est

"Să nu uităm că în Europa de Est nu există o cultură a consumului de droguri sub aspectul cunoaşterii integrale a tuturor efectelor, a tuturor lucrurilor care se pot întâmpla. Prevenirea, în România, a fost subfinanţată total. E clar că nu e momentul acum să ne gândim la aşa ceva, pentru că, deşi avem foarte mulţi consumatori de marijuana în România, să nu uităm că mulţi dintre ei consumă şi alte lucruri pe lângă aceasta.

Lucrurile pot scăpa de sub control inclusiv pe zona de minori. La noi, dorinţa de a face profit nu ţine cont de faptul că poţi să distrugi viaţa unui minor. Să nu uităm că, potrivit statisticilor, noi avem consumatori de marijuana în România şi de vârsta de zece ani. În plus, credeţi în moralitatea celor care vor vinde, că nu vor vinde şi minorilor?", atrage atenţia directorul CIADO. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel