Marea Britanie, ZERO restricţii. Cei pozitivi nu mai stau izolați: Cea mai liberă țară din Europa. Învățăm să trăim cu COVID-19

Fotografie creată de Ethan Wilkinson, de la Pexels
Fotografie creată de Ethan Wilkinson, de la Pexels

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat eliminarea tuturor restricţiilor pandemie. Este inclusă aici şi măsura autoizolării în cazul persoanelor depistate pozitiv la testul pentru COVID-19. 

De la finalul lunii februarie, toate restricţiile pandemice din Marea Britanie vor fi eliminate, a anunţat Boris Johnson miercuri, conform Daily Mail. Măsura a fost primită cu aplauze şi urale de parlamentarii britanici. Iniţial, s-a decis ca măsurile să fie ridicate de pe 24 martie, însă scăderea numărului infecţiilor şi a deceselor a dus la o ridicare mai rapidă a restricţiilor. 

"Astăzi pot declara că la jumătatea lunii februarie voi veni în faţa Casei Comunelor pentru a prezenta strategia convieţuirii cu COVID-19. Dacă trendul încurajator nu se va schimba în rău, cred că la finalul acestei luni vom putea renunţa la toate restricţiile pandemice. Vorbim aici inclusiv de măsura autoizolării pentru cei care se testează pozitiv", a declarat Boris Johnson. 

"Suntem cea mai liberă ţară din Europa, graţie apărărilor pe care ni le-am pus la punct. Învăţăm să trăim cu COVID-19", a declarat şi secretarul de stat pentru sănătate, Sajid Javid. 

Vaccinaţii care intră în Anglia au scăpat de teste 

 

Vești bune pentru românii vaccinați anti-COVID. Guvernul britanic a anunţat în ianuarie că ridică cerinţa de a se efectua un test COVID-19 pentru călătorii complet imunizați care sosesc în Anglia, informează  Agerpres, citând France Presse.

"Ceea ce facem pentru călătorii este să arătăm că această ţară este deschisă pentru afaceri, deschisă pentru călători", a declarat premierul Boris Johnson,  Asta înseamnă că persoanele care sosesc nu mai trebuie să fie testate (...) dacă au fost vaccinate de două ori.

Până în prezent, călătorii complet vaccinaţi trebuiau să rezerve în avans un test (antigen sau PCR) pentru COVID-19, care urma să fie efectuat după sosire. Cei care nu sunt complet vaccinaţi trebuie să facă un test înainte de plecare, apoi două teste PCR după sosire şi trebuie să se izoleze timp de 10 zile.

De la finalul lunii ianuarie, măştile nu mai sunt obligatorii din punct de vedere legal, dar sunt recomandate pentru locurile închise şi aglomerate şi au fost deja abandonate în şcoli. Nu va mai fi necesar un card de sănătate pentru accesul în cluburile de noapte şi la anumite adunări mari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel