Aproximativ 30 de milioane de români și bulgari vor amenința piața muncii din Marea Britanie, după anularea restricțiilor care îi vizează, în 2014. Ca urmare, numărul migranților din cele două state est-europene urmează să fie mai mare ca al celor polonezi în 2004, potrivit unor experți.
Aceștia, citați de tabloidul Sunday Mail, avertizează cu privire la un "val semnificativ" de migranţi după anularea restricţiilor impuse pe piaţa muncii cetăţenilor celor două state membre ale Uniunii Europene (UE), la sfârşitul acestui an. Ei preciază că numărul bulgarilor şi românilor va fi mai mare decât al celor veniţi din cele opt state est-europene care au primit aceste drepturi în 2004, din cauza stării economice fragile din Europa.
Deși ministrul britanic de Interne Theresa May s-a pronunţat recent pentru o încetare a liberei circulaţii a muncitorilor în Uniune, Marea Britanie nu poate bloca anularea acestor restricţii fără să încalce tratatul semnat cu Bulgaria şi România în 2007, la aderarea celor două ţări la UE, subliniază publicaţia.
Guvernul nu a anunţat oficial câţi români şi bulgari estimează că vor migra în Marea Britanie, dar unii critici ai acestuia afirmă că a subestimat cu mult numărul imigranţilor în 2004, scrie ziarul. Potrivit unor estimări neoficiale ar urma să sosească aproximativ 20.000 de persoane, însă, conform unor date de la Biroul Naţional britanic pentru Statistică, 600.000 de persoane munceau în 2011 în ţară, adaugă Sunday Mail.
Un raport realizat de Comitetul Consultativ pentru Migraţie al coaliţiei a subliniat asupra unor temeri potrivit cărora piaţa britanică a muncii se va confrunta cu efecte "adverse". Aproximativ un milion de est-europeni s-au mutat în Marea Britanie în 2004, iar numărul anual al imigranţilor este de 40.000 pe an, potrivit lui Robert Rowthorn, un profesor de economie de la Cambridge University, citat de ziar.
Potrivit unor date, citate de publicația britanică, aproape 40.000 de români şi bulgari au migrat în 2011 în Marea Britanie, alăturându-se altor peste 130.000 care trăiau deja în această ţară. De asemenea, lacunele legislaţiei britanice ar permite ca 50.000 de est-europeni să poată obţine locuri de muncă în această ţară, în urma anulării restricţiilor, declarându-se muncitori "independenţi", potrivit Sunday Mail, care citează altă publicaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu