Macron, 'echilibristică' între Biden și Trump. Critici către Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele francez Emmanuel Macron a criticat Consiliul de Securitate al ONU şi le-a cerut ţărilor europene să dea dovadă de o mai mare independentă, într-un interviu amplu pentru revista Grand Continent de la Paris, potrivit DPA.

'Consiliul de Securitate, trebuie să o spun, nu mai produce decizii utile', a spus Macron, conform unor afirmaţii din interviu făcut publice de Palatul Elysée. Franţa este unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, alături de SUA, China, Rusia şi Marea Britanie. Fiecare membru poate împiedica prin veto adoptarea oricărei rezoluţii.

SUA blochează în mod tradiţional criticile la adresa Israelului. Printre altele, Rusia a împiedicat adoptarea de sancţiuni împotriva Siriei. În privinţa Europei, Macron a reiterat că Bătrânul Continent trebuie să devină mai independent. SUA îi acceptă pe europeni ca aliaţi numai dacă 'ne luăm noi înşine în serios şi dacă suntem suverani în privinţa apărării', a declarat preşedintele francez.

Ce spune Macron despre alegerile din SUA

În legătură cu alegerile prezidenţiale recente din SUA, Macron a spus că schimbarea administraţiei la Washington este o oportunitate de a lucra asupra înţelegerii reciproce a faptului 'că noi (europenii) continuăm să ne construim propria autonomie, aşa cum SUA şi China fac pentru ele'.

Macron a declanşat anul trecut o dezbatere de luni de zile după ce a spus că NATO este 'în moarte clinică' şi a cerut o regândire a Alianţei.

VEZI ȘI ATENTATE în Franța. Macron, noi declarații despre caricaturile cu profetul Mohamed: Acest lucru mă şochează!

Pompeo, vizită în Franța

Preşedintele francez este nevoit luni să facă un exerciţiu de echilibristică primind vizita şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo, care nu a recunoscut încă înfrângerea preşedintelui american republican Donald Trump în alegeri, dar îndreptându-şi deja atenţia spre viitorul lider de la Casa Albă, democratul Joe Biden, scrie AFP.

Macron urmează să îl primească pe secretarul de stat american la Elysée, însă întrevederea se desfăşoară departe de atenţia publică, la fel ca şi discuţia dintre Mike Pompeo şi omologul său francez, Jean-Yves Le Drian. Pompeo începe la Paris o vizită oficială în mai multe state din Europa şi Orientul Mijlociu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel